Cartiere

Care sunt cele mai cautate cartiere din Iasi. Interviu cu Ciprian Iovu, manager Inter Imobiliare

Desi nu a avut parte de investitii externe, Iasiul a reusit sa se mentina in topul celor mai dezvoltate orase din Romania, iar asta se confirma prin numarul tot mai mare de proiecte rezidentiale care se finalizeaza sau care urmeaza sa se lanseze in anul care vine. Ciprian Iovu, manager Inter Imobiliare, ne-a vorbit despre piata imobiliara ieseana si previziunile pentru anul 2017.

Cum ati descrie in acest moment piata imobiliara din Iasi? 
In acest moment, piata imobiliara din Iasi este o piata matura, cu potential foarte bun, unde se pot dezvolta proiecte imobiliare de mare avergura, atat pe segmentul rezidential, cat si pe cel comercial sau logistic. O piata care, desi nu a beneficiat de foarte multe investitii externe, a reusit sa se pozitioneze de-a lungul anilor in topul oraselor in care merita sa locuiesti, sa lucrezi, sa dezvolti o afacere sau sa investesti.

In acest moment aveti peste 1000 de oferte active pe Storia. Puteti sa-mi spuneti care sunt cele mai ofertate tipuri de locuinta?
Noi credem ca toate ofertele publicate pe Storia.ro sunt atractive, tocmai pentru ca se adreseaza tuturor tipologiilor de clienti care doresc sa-si achizitioneze o locuinta in Iasi. Dar, ca sa raspund concis la intrebare, predomina ofertele de 2 camere.

Care sunt previziunile dumneavoastra pentru anul 2017?
In 2017, piata imobiliara ieseana va cunoaste noi provocari, cel putin pe segmentul de dezvoltare imobiliara rezidentiala, odata cu finalizarea unor proiecte imobiliare de anvergura incepute in anii trecuti. Totodata, se vor lansa noi proiecte de construire, crescand astfel cu un numar important unitatile locative ale orasului. Astfel, plaja ofertelor se va mari, iar alegerea clientului va deveni mult mai oportuna.

Cum credeti ca vor evolua preturile caselor si apartamentelor in anii care urmeaza?
Deocamdata pretul locuintelor din Iasi va continua sa se aprecieze usor, deoarece exista cerere de cumparare si, mai mult de atat, exista si un deficit de locuinte nou construite, asta daca stam sa analizam si alte piete imobiliare din alte orase ale tarii, piete cu care Iasiul concureaza in mod direct.

Care este principalul criteriu de achizitie pe care iesenii il iau in considerare atunci cand isi cumpara o locuinta?
In procesul de achizitie exista foarte multe criterii si foarte multi factori de decizie. Fiecare alege lucrul cel mai important pentru el sau nevoia sa. Cele mai importante raman localizarea, pretul, etajul, uneori si amenajarile.

Care sunt cele mai cautate cartiere din Iasi?
Exact cum mentionam si mai la inceput, piata imobiliara ieseana este foarte versatila, atat din punct de vedere al ofertelor, cat si al clientilor. In topul cartierelor, din punct de vedere al vanzarilor, sunt Alexandru cel Bun, Dacia, Tatarasi, Podu Ros, Pacurari, Nicolina, iar clientii sunt destul de echilibrati numeric in modul de achizitie pe fiecare cartier in parte.

Articol aparut initial in ziaruldeiasi.ro

Ultima editare: 16 iunie 2020

Cristina Pop

Pasionată de cifre și scris în aceeași măsură, Cristina a reușit să își construiască o viață care o face fericită. Îi place să petreacă timp de calitate alături de oameni care o inspiră. E de părere că nu doar cei care ne înconjoară ne fac viața mai bună, ci și spațiile amenajate creativ, așa că pasiunea pentru design interior a venit firesc și o explorează și prin scris.
Back to top button