Profesioniști

Dezvoltatorii imobiliari își construiesc succesul cu noile SMART PACKS Storia.ro

Din 5 decembrie, Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunţuri, pune la dispoziția dezvoltatorilor imobiliari noi instrumente pe care le pot folosi pentru a-și construi succesul în domeniu. 

De data aceasta, specialiștii Storia.ro sunt cei care au construit un proiect și îi invită acum, în avanpremieră, pe prietenii dezvoltatori, la o vizionare online a beneficiilor. Pe baza unei ample cercetări de piață și a unor studii interne, au fost create noi funcționalități ale platformei și o nouă ofertă comercială, constând în pachete OPTIMUM și PREMIUM, create pentru a scurta timpul și efortul depus și pentru a oferi mai multă valoare pentru investițiile realizate de dezvoltatori.

Smart Packs Storia.ro pentru dezvoltatori

În primele 2 luni de lansarea SMART PACKS (decembrie 2022 și ianuarie 2023), dezvoltatorii primesc toate funcționalitățile pachetului PREMIUM plătind doar pentru pachetul OPTIMUM. După ce îl testează, pot alege pachetul cu care vor continua.

Cele 2 noi pachete Storia.ro dedicate dezvoltatorilor imobiliari includ promovări gratuite, dar și reduceri la promovările suplimentare, pentru că știm că în acest domeniu se construiește tot timpul pentru a urca la nivelul următor de performanță.

Astfel, pachetul OPTIMUM include promovări în valoare de 130.30 euro și reduceri de 10% la toate promovările, în timp ce pachetul PREMIUM include promovări de 200.78 euro și reduceri de 15%.

Vei regăsi inclus și un nou tip de promovare, „ANSAMBLU REZIDENȚIAL PROMOVAT”, lansat special pentru dezvoltatori -– care va afișa anunțul, pe parcursul unei zile, pe o coloană dedicată, poziționată în partea dreaptă a paginii cu rezultatele oricărei căutări de pe Storia.ro, numită „Anunțuri de la dezvoltatori”.

Dezvoltatorii care vizează un nivel superior de performanță beneficiază de reduceri pentru achiziția – atât pe Storia.ro, cât și pe OLX Imobiliare – de promovări suplimentare celor incluse deja în pachet. Această reducere crește de la 10% la 15% pentru cei care optează pentru upgrade de la OPTIMUM la PREMIUM:

Planificator automat pentru promovări

Planificatorul automat de promovări va distribui singur în calendar promovările disponibile în pachet, începând de la anunțurile cele mai vechi din cadrul fiecărui ansamblu și ajungând până la cele mai noi, la fiecare 30 de zile, la 24 de ore după începerea ciclului de facturare. Noul instrument are rolul de a eficientiza alocarea și setarea diverselor promovărilor incluse.

În caz că se suprapun anumite promovări, atunci algoritmul le va distribui pe ore: un anunț va fi promovat de dimineață și altul seara, astfel încât să acopere 2 zile de interval de vârf.

Ai flexibilitatea de a interveni oricând și a modifica alocările realizate de planificatorul automat, beneficiind de timpul economisit deja pentru plasarea lor în calendar. În cazul în care dezactivezi promovările distribuite de planificator sau ai anunțuri care expiră înainte de epuizarea promovărilor alocate, acestea vor reveni automat în contul tău, pentru a fi folosite ulterior, după cum dorești. 

De asemenea, ai la dispoziție și un planificator pe care îl poți seta singur de la bun început, urmând propria strategie.

Programarea în masă a promovărilor

Tot printre noile funcționalități se află și posibilitatea de a promova sau dezactiva o selecție de anunțuri sau ansambluri, aplicând diverse tipuri de promovări pentru tot grupul, în același timp, printr-o singură acțiune. De asemenea, chiar după aplicarea promovărilor pe toată selecția, vei putea debifa anumite unități din cadrul fiecărui ansamblu în parte și vei fi notificat în legătură cu ce ai deselectat, așa încât să ai totul sub control, în orice moment.

Ziua de vizitare

Un nou instrument disponibil atât pentru ansambluri imobiliare, cât și pentru anunțurile de unități, este evidențierea zilei oficiale în care pot fi vizitate, indiferent că proiectul este finalizat sau în etapa de construcție, în funcție de strategia dezvoltatorului. Marcarea vizuală, cu o etichetă portocalie integrată în poza anunțului sau a ansamblului, în pagina cu rezultatele unei căutări, îi oferă acestuia vizibilitatea necesară pentru a obține mai multe click-uri, având potențial să genereze și mai multe contactări. În cazurile în care evenimentul nu are loc pentru întregul ansamblu, ci este alocat doar câtorva apartamente folosite ca showroom, Ziua de vizitare se poate aplica doar anunțurilor cu apartamentele respective, fără a fi afișată pentru întreg complexul. În plus, ziua de vizitare permite și setarea intervalului orar în care cei interesați sunt așteptați. Pentru a-și anunța participarea, doritorii pot accesa formularul de contact.

Pagina de ansamblu

Noua versiune a paginii de ansamblu a fost configurată pe baza unei cercetări desfășurate în rândul celor care caută să-și cumpere o proprietate imobiliară pe Storia.ro. Astfel, conform elementelor menționate de respondenți, cele mai vizibile elemente din pagină sunt, în această nouă versiune: galeria de poze, numele, prețul, urmate de ziua de vizitare. Galeria de poze are un nou design, în care pozele secundare au fost mărite și rearanjate, pentru a crește vizibilitatea detaliilor pe care le conțin și pentru a facilita navigarea. De asemenea, dezvoltatorii vor avea expus și logo-ul companiei în această pagină.

Tot în urma cercetării, s-a decis și expunerea celor mai importante 4 caracteristici ale ansamblului: locație, tip de proprietate, dată de finalizare estimată și număr de unități disponibile. Locația are și un link care duce în zona de pe hartă din josul paginii, pentru ca utilizatorii platformei să-și dea seama de împrejurimi. Urmează o zonă de filtre (preț, suprafață utilă, număr de camere) și zona de unități. Numărul de unități afișate este cel optim, de 5, conform cercetării, urmând ca vizitatorii să poată modifica acest număr în funcție de preferințe. Pentru a ușura solicitarea de informații, formularul de contact este sticky și rămâne vizibil pe ecran pe tot parcursul scroll-ului. Un al doilea formular este integrat la finalul paginii, în partea de jos, cu mesajul „nu ezita să mă contactezi”. Având informații complexe în pagină, la final a fost introdus și un buton pentru a putea merge înapoi la lista de unități.

Pagina dezvoltatorului

Reunind portofoliul tău complet, pagina dezvoltatorului va oferi doritorilor posibilitatea de a filtra anunțurile, pentru a vizualiza proprietățile de care sunt interesați.

Branding PRO

Pentru dezvoltatorii care optează să rămână la pachetul PREMIUM și după primele 2 luni de test, funcționalitatea Branding Pro va afișa logo-ul companiei pe pagina cu rezultatele căutării, oferind nu doar vizibilitate, ci și generând un plus de credibilitate și încredere, prin conectarea potențialilor cumpărători cu brandul dezvoltatorului.

Branding Plus

Inclus de ambele pachete – OPTIMUM și PREMIUM – Branding Plus va afișa logo-ul companiei tale pe pagina anunțului.

Speaker la Real Estate. Real Talk.

Pachetul PREMIUM îți va oferi posibilitatea de a numi un invitat din partea companiei tale în cadrul webinariilor Storia.ro realizate în parteneriat cu Business Magazin. Pe lângă beneficiile de imagine, vei avea și posibilitatea de a adresa public subiecte de interes pentru compania ta. Invitațiile se vor acorda în limita locurilor disponibile și doar cu o validare în prealabil a speaker-ului de către echipa Storia.ro.

Servicii KIWI Finance

KIWI Finance, cel mai mare broker de credite imobiliare din România, face parte din OLX Group, alături de Storia.ro. Cu o prezență națională în 65 de sucursale și francize și un portofoliu extins de credite, KIWI Finance asigură cele mai complete servicii de brokeraj care includ atât soluții financiare pentru clienți, cât și simplificarea proceselor de creditare pentru dezvoltatori. Serviciile de consultanță oferite de KIWI Finance sunt incluse în ambele pachete. Prin calculatorul de credit ipotecar care apare în orice anunț, utilizatorii Storia.ro ajung pe o pagină dedicată, unde găsesc mai multe informații despre asistența financiară de care pot beneficia de la brokerii KIWI Finance, cu care pot intra în dialog, pentru a putea achiziționa proprietatea dorită în cele mai bune condiții.

Indiferent că optezi pentru PREMIUM sau OPTIMUM, vei primi un manager de cont dedicat din partea KIWI Finance, în baza parteneriatului tău cu Storia.ro. În momentul în care un potențial cumpărător folosește formularul de contact, apelul nu mai trece prin call-center, ci ajunge la account manager-ul dedicat, acesta oferindu-i toate informațiile necesare pentru a obține cel mai bun credit ipotecar pentru el.

Te invităm să descoperi mai jos particularităţile fiecărui SMART PACK.

Iată cum diferă preţurile pentru fiecare SMART PACK în funcţie de numărul de ansambluri.

Sunt afișate preţurile nete pentru 1 perioadă de facturare (30 de zile).


Beneficiile pachetelor inteligente oferite de Storia.ro sunt:

Promovări lunare gratuite incluse în fiecare pachet pentru a asigura performanța. În medie, un anunţ promovat are de 3 ori mai multe lead-uri decât unul clasic. Un tip nou de promovare creat special pentru dezvoltatori este Ansamblu rezidențial promovat și presupune afișarea unui anunț, pe parcursul unei zile, pe o coloană dedicată, poziționată în partea dreaptă a paginii cu rezultatele oricărei căutări de pe Storia.ro.

Reduceri care cresc proporţional, în funcţie de tipul de pachet ales (10% la OPTIMUM și 15% la PREMIUM), pentru toate opţiunile de promovare pe Storia.ro și OLX Imobiliare. 

Posibilitatea de a promova anunţurile direct din Storia.ro în OLX Imobiliare, fără să mai fie nevoie să faci setări pe fiecare platformă în parte. 

Planificator automat pentru promovări: un planificator care distribuie direct în calendar promovările incluse în pachet. Automatizarea are loc în prima zi de facturare și pornește de la cel mai vechi anunț, care performează cel mai lent, până la cel mai recent, care performează cel mai bine, alocând pe rând toate promovările incluse. Sistemul oferă posibilitatea de a interveni asupra calendarului și de a modifica felul în care au fost distribuite promovările în mod automat, procesul fiind mai facil, constând în modificări pe o structură existentă, spre deosebire de a începe totul de la zero.  

Programarea promovărilor pentru mai multe anunțuri odată: util pentru ansamblurile cu multe apartamente, ușurând munca de a marca decizia luată pentru fiecare anunț în parte. Oferă posibilitatea de a selecta multiple anunțuri și de a activa sau dezactiva simultan promovări pentru ele, cu până la 30 de zile în avans.

Open Day presupune evidențierea zilei oficiale în care un ansamblu poate fi vizitat, chiar și înainte de finalizarea construcției, printr-un element vizual distinctiv care apare pe poza anunțului – în pagina cu rezultatele unei căutări. Data de vizitare este afișată cu cel mult 7 zile înainte, rezultatul fiind o rată de click mai mare și mai multe lead-uri pentru anunțul respectiv.

Promovarea și amplificarea brandului de dezvoltator, prin opţiunile variate puse la dispoziţie de platformă. Pachetul PREMIUM va oferi în plus posibilitatea de a avea ca speaker la webinarii un specialist din cadrul companiei tale, precum și Branding Pro, precum și tot ce va include pachetul OPTIMUM: Branding Plus, Pagina dezvoltatorului și Pagina de ansamblu, cu informații esențiale pentru cei interesați să descopere un anumit proiect, în relație cu unitățile din cadrul său.

► Servicii de consultanță incluse, oferite de KIWI Finance: clienții tăi vor fi asistați în obținerea unui credit ipotecat de către managerul de cont dedicat de la KIWI Finance; în plus, pentru a facilita decizia, un calculator de creditx ipotecar va fi inclus în anunțurile tale, redirecționând persoanele interesate către unul dintre brokerii de credite KIWI Finance.

Posibilitatea de a dedica mai mult timp proiectelor în desfășurare, având la dispoziţie toate aceste instrumente care fac mai ușoară gestionarea promovării.

Noua ofertă se aplică pentru anunţurile publicate începând cu 5 decembrie și facturile emise începând cu 4 ianuarie.

Ești gata?

Back to top button