Noua Casă: condiții de creditare, perioadă de rambursare și documente necesare

31 iulie 2020

Publicat de storia

Noua Casă: condiții de creditare, perioadă de rambursare și documente necesare

Programul Noua Casă reprezintă una dintre cele mai la îndemână modalități de a-ți lua o locuință modernă, printr-un împrumut garantat de stat. Grație acestui program, tinerii din România pot avea acces la împrumuturi ipotecare cu dobânzi avantajoase și un avans mic. Mai jos, poți afla ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a primi creditul, care sunt avantajele programului și care este avansul. 

  • Cadru legal pentru programul Noua Casă
  • Modificări aduse de programul Noua Casă
  • Avansul și sumele acordate
  • Condiții pentru programul Noua Casă
  • Cine poate aplica
  • Documente necesare pentru un credit Noua Casă
  • Condiții necesare pentru construirea casei
  • Pașii pentru obținerea unui credit
  • Avantajele programului Noua Casă
  • Dezavantajele programului Noua Casă

Noua Casă a venit să înlocuiască programul Prima Casă, care a asigurat locuințe cu dobândă preferențială și condiții speciale încă din 2009. După ce anul acesta, deși exista legislație care ar fi permis deblocarea programului, normele de aplicare au întârziat să apară, programul Noua Casă va începe în curând. Iată ce trebuie să știi dacă vrei să îți achiziționezi o locuință: 

Cadru legal pentru programul Noua Casă

Potrivit reprezentanților FNGCIMM (Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii), Noua Casă, noul program guvernamental de ajutor în vederea achiziției unei locuințe, vine în sprijinul persoanelor care doresc să achiziționeze un apartament modern, adaptat la realitățile actuale. Mai mult, șeful cancelariei premierului, Ionel Dancă, menționează că acest program va ajuta familiile tinere să își ia o locuință cu un spațiu mai mare. 

Programul Noua Casă este reglementat de:

  • Legea nr. 40 din 2 aprilie 2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă”, precum și pentru aprobarea unor măsuri de aplicare a acestuia;
  • Ordonanța de urgență a Guvernului nr.60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „O familie, o casă”;
  • Ordonanța de Urgență privind unele măsuri în vederea implementării programului „Noua Casă”.

Modificările aduse programului Prima Casă creează posibilitatea de achiziție a unei locuințe de până la 120 de metri pătrați, în funcție de ofertele imobiliare și în limita a 140.000 de euro. 

De asemenea, pentru anul 2020, garanțiile acordate de stat au o valoare de 2,1 miliarde de lei, din care 415 milioane de lei s-au folosit pentru programul Prima Casă, restul fiind disponibil pentru programul Noua Casă. 

Modificări aduse de programul Noua Casă

Modificările noului program vizează în special plafonul creditelor ce pot fi accesate pentru achiziția unei locuințe. Mai jos sunt principalele tipuri de credite garantate de stat:

  • Credit în vederea achiziției unei locuințe noi sau asimilate de maximum 140.000 de euro, echivalent în lei, compus din finanțare acordată de instituția de credit și avans. Finanțarea locuinței este garantată prin Ministerul Finanțelor Publice în procent de maximum 60% exclusiv dobânzi, comisioane și speze bancare, aferente finanțării garantate și acoperă maximum 85% din prețul de achiziție al locuinței, însă nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare al locuinței. Prin comparație cu un credit ipotecar, achiziția prin programul Noua Casă poate necesita un avans mai mic și are o dobândă inferioară unui credit normal;
  • Credit în vederea achiziției altor forme de locuințe, în limita a 70.000 de euro, echivalent în lei, compus din finanțarea acordată de bancă și avansul plătit de beneficiar. Finanțarea este garantată prin Ministerul Finanțelor Publice în procent de maximum 50% exclusiv dobânzi, comisioane și speze bancare aferente finanțării garantate și acoperă maximum 95% din prețul de achiziție al locuinței, însă nu mai mult decât valoarea rezultată de raportul de evaluare al locuinței.

Potrivit noilor documente legislative, locuință nouă înseamnă orice locuință recepționată la terminarea lucrărilor cu cel mult cinci ani înainte de solicitarea creditului garantat de stat. De asemenea, în această categorie intră și locuințele supuse unor lucrări de consolidare și/sau reducere a riscului seismic, recepționate la terminarea lucrărilor cu cel mult cinci ani înainte de data solicitării creditului garantat. 

Avansul și sumele acordate

Avansul reprezintă diferența dintre prețul de achiziție al locuinței și finanțarea garantată de stat și reprezintă, potrivit noilor prevederi:

  • Minimum 15% din prețul de achiziție al locuințelor noi și asimilate;
  • Minimum 5% din prețul de achiziție al celorlalte tipuri de locuințe.

În primul rând, BNR a limitat, începând cu 1 ianuarie 2019, gradul de îndatorare la 40%, respectiv 45%, pentru achiziția primei locuințe. 

Pentru a vedea ce sume poți primi prin intermediul programului Noua Casă, putem lua în calcul următorii parametri: gradul de îndatorare, DAE, a cărei medie, la nivelul principalelor instituții bancare, este de aproximativ 4,72% (însă există și dobânzi ușor mai mici) și existența unor rate egale pe toată maturitatea împrumutului (poți opta și pentru rate descrescătoare). Având în vedere aceste lucruri, există mai multe scenarii:

  • Pentru un aparatament de 80.000 euro, luat pe 20 de ani, cu un avans de 15% - în lei, apartamentul are o valoare de aproximativ 387.208 lei. Avansul de 15% reprezintă 58.081 lei, iar creditul ajunge la 329.126 lei. Cu o dobândă de 4,72%, rata lunară ajunge să fie de 2.121 lei. Iar dacă gradul de îndatorare este de 45%, va fi nevoie de un salariu de 4.713 lei net;
  • Pentru un apartament de 90.000 euro, luat pe 20 de ani, cu un avans de 15% - calculul este similar, astfel că vei avea o rată lunară de 2.386 lei și va fi nevoie de un venit lunar minim de 5.302 lei net;
  • Pentru un apartament de 140.000 euro (plafonul maxim), luat pe 30 de ani, cu un avans de 15%, rata lunară ajunge la 2.994 lei, iar salariul minim necesar pentru plata sa trebuie să depășească 6.653 lei.

Pentru creditele mai mici de 70.000 euro, avansul rămâne 5% și avem următoarele scenarii posibile:

  • Pentru un apartament de 70.000 euro, luat pe 20 de ani, cu un avans de 5%, rata lunară este de aproximativ 2.074 lei, iar salariul minim net este de 4.600 lei;
  • Pentru un apartament de 70.000 euro, luat pe 25 de ani, cu un avans de 5%, rata lunară este de 1.830 lei, iar salariul trebuie să treacă de 4.066 lei net;
  • Pentru un apartament de 70.000 euro, luat pe 30 de ani, cu un avans de 5%, rata lunară coboară până la 1.673 lei și este nevoie de un venit minim de 3.717 lei net.

Condiții pentru programul Noua Casă

În ceea ce privește criteriile de eligibilitate pentru a participa la programul Noua Casă, beneficiarul programului trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:

  • Să declare pe proprie răspundere, în momentul solicitării creditului garantat, că nu deține proprietate mai mare de 50 mp, exclusivă sau împreună cu soțul ori soția, indiferent de modul sau momentul în care a fost dobândită;
  • Să achiziționeze sau să construiască o singură locuință printr-un credit acordat și garantat de condițiile Programului;
  • Să aibă calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul. 

În cazul locuințelor vechi (recepționate la terminarea lucrărilor de construcție cu mai mult de cinci ani înainte de solicitarea creditului garantat), condițiile rămân similare programului Prima Casă. 

De asemenea, contractele și promisiunile de garantare încheiate și aflate în derulare la data intrării în vigoare a programului Noua Casă continuă să urmeze prevederile legislației în vigoare la data emiterii lor, la fel și în cazul dosarelor aflate în curs de analiză la data intrării în vigoare a noului program. 

Foarte important de știut este că beneficiarii pot efectua rambursarea parțială sau integrală fără a se percepe un comision de rambursare anticipată. Autoritățile spun că Noua Casă va debuta cel târziu la data de 15 august 2020. 

Condiții salariale

Pentru a putea aplica la programul Noua Casă, trebuie să ai un venit lunar stabil, valoarea necesară a acestuia fiind diferită în funcție de suma dorită și de banca la care apelezi. 

Chiar și persoanele cu salariul minim pe economie pot accesa un apartament prin Noua Casă, însă în cazul acestora, suma disponibilă va fi mai mică decât plafonul maxim al acelei categorii de locuință. 

Programul prima casa a devenit programul noua casa

Cine poate aplica

Pentru a beneficia de condițiile avantajoase ale programului Noua Casă, trebuie să respecți următorii termeni:

  • să fii cetățean român;
  • să nu ai în proprietate cu soțul/soția ori alte persoane o locuință individuală sau în comun mai mare de 50 mp, cu excepția locuințelor primite drept moștenire;
  • să poți achita 5-15%, în funcție de caz, din valoarea locuinței ce urmează a fi cumpărată;
  • să nu ai în derulare alt credit ipotecar sau să fi accesat un credit prin programul Prima Casă în trecut;
  • să cumperi o locuință finalizată sau să ai în plan să construiești o locuință cu împrumutul acordat;
  • să achiți avansul minim și să constitui un depozit colateral egal cu valoarea dobânzii datorate pe o perioadă de trei luni.

De asemenea, locuința pe care o vei achiziționa trebuie să fie încadrată într-una din clasele de eficiență energetică A, B sau C. În plus, nu poți vinde noua locuință în primii cinci ani după achiziție. 

Documente necesare pentru un credit Noua Casă

Pe lângă îndeplinirea condițiilor de mai sus, dacă dorești să obții un credit prin programul Noua Casă, dosarul trebuie să includă următoarele documente:

  • copie după certificatul de naștere;
  • copie după certificatul de căsătorie (dacă este cazul);
  • adeverință de salariu dacă lucrezi la MAI, MApN, SRI, SIE, SPP, Poliția Comunitară, Jandarmerie, penitenciar sau alte forme speciale. În caz contrar, informațiile sunt raportate la ANAF și nu mai este nevoie de adeverință de salariu. Pe lista celor care pot apela la programul Noua Casă intră mai ales persoanele cu venituri stabile obținute din salarii, pensii, rente viagere, contracte PFA sau drepturi de autor. Nu întotdeauna primesc împrumutul persoane care au venituri din chirii, salarii obținute în străinătate sau diurne;
  • antecontractul de vânzare-cumpărare în original, prin care să dovedești că ai plătit avansul;
  • actele de proprietate ale locuinței;
  • extras de carte funciara;
  • declarație pe proprie răspundere care să ateste că la data întocmirii dosarului pentru creditul Noua Casă nu deții o locuință mai mare de 50 mp și nu ai cumpărat o altă proprietate prin Prima Casă;
  • alte documente standard cerute de bancă, în funcție de politica sa internă de acordare a creditelor.

Condiții necesare pentru construirea casei

Dacă îți dorești să construiești o casă, trebuie să respecți, cumulat, următoarele condiții:

  • să plătești avansul de 5% din costul de construcție;
  • să declari, în momentul solicitării creditului, că nu deții o locuință mai mare de 50 mp;
  • să fii proprietarul terenului pe care urmează să construiești casa;
  • să oferi o garanție că împrumutul pe care îl vei obține va fi folosit pentru a construi o casă pe respectivul teren;
  • să prezinți băncii un proiect tehnic al casei, precum și detalii legate de executarea lucrării;
  • să deții autorizație de construcție, precum și toate avizele necesare;
  • să faci dovada unui contract cu o firmă specializată în construcții, în care să se precizeze că antreprenorul este obligat să termine construcția în cel mult 18 luni de la data efectuării primei trageri din sumele oferite prin intermediul programului;
  • să oferi dovada achitării unei polițe de asigurări a lucrărilor de construcție;
  • să faci dovada constituirii unei garanții de bună execuție a lucrării în valoare de 10% din valoarea totală a devizului estimativ de lucrări;
  • să nu înstrăinezi viitoarea casă în primii cinci ani după finalizare.

Pe lângă aceste condiții, viitorul proprietar se obligă să suporte costurile suplimentare care pot apărea față de cele precizate în deviz. 

Conditii necesare noua casa

Pașii pentru obținerea unui credit

Pentru a putea aplica pentru obținerea unui credit prin programul Noua Casă, trebuie să urmezi următorii pași:

  • Alege o locuință sau stabilește detaliile viitoarei construcții, îndeplinind toate condițiile menționate anterior;
  • Mergi la una dintre băncile participante în program pentru a obține informații referitoare la documentele necesare la dosar, pe lângă cele menționate anterior. Acestea pot fi diferite de la o bancă la alta. În general, dacă apelezi la banca la care încasezi salariul sau ai un cont de economii, este posibil să beneficiezi de alte avantaje specifice clienților;
  • Următorul pas este calcularea costurilor unui astfel de împrumut - poți face acest lucru pe site-ul băncii de unde vrei să iei creditul;
  • Completează dosarul de finanțare și depune-l la bancă, pentru a fi analizat de un ofițer de credite. Ai grijă să fie complet, pentru că altfel, ți se va întoarce;
  • Dacă dosarul este complet, pasul următor implică evaluarea locuinței de către bancă;
  • După evaluarea de către un evaluator autorizat și constatarea valorii imobilului, banca îți poate aproba dosarul;
  • Va trebui să obții un Extras de Informare, care va fi atașat la dosar, pentru a fi trimis la Fondul de Garantare Noua Casă;
  • Dosarul va fi analizat de către Fond - în cazul lipsei unor documente, a existenței unei greșeli din partea ta sau a unui angajat al băncii, dosarul se poate întoarce;
  • După aprobarea dosarului, trebuie să trimiți băncii răspunsul pozitiv împreună cu factura aferentă comisionului de garantare. Tot acum trebuie să achiți un comision de analiză către Fond, care se calculează ca 0,25% din sumă;
  • Fondul emite un contract de garantare, care trebuie depus și el la dosar pentru obținerea creditului;
  • Următorul pas este semnarea contractelor în fața unui notar. Vei semna contractul de credit, contractul de garantare, contractul de vânzare-cumpărare și contractul de ipotecă;
  • După ce notarul te va anunța că locuința a fost intabulată în Cartea Funciară și că ipoteca s-a realizat, vânzătorul va primi banii pentru locuință.

Avantajele programului Noua Casă 

Obținerea unui credit prin programul Noua Casă are câteva avantaje importante:

  • vei beneficia de cel mai mic avans dintre toate formele de credit ipotecar, doar 5% din valoarea împrumutului. În cazul unui împrumut standard pentru o locuință, avansul este de minimum 15% din valoarea casei;
  • dobânda este și ea avantajoasă - în cazul unui credit ipotecar obișnuit, dobânda este de aproximativ 5%;
  • poate fi accesat și de către persoane cu salariul minim pe economie, însă suma disponibilă va fi mai mică decât plafonul maxim pentru tipul de locuință ales (veche, nouă sau în construcție).

Noua casa 2020

Dezavantajele programului Noua Casă 

Ca orice formă de împrumut, și creditul prin programul Noua Casă vine cu o serie de dezavantaje:

  • dobânda, în cazul acestui credit, poate fi dezavantajoasă, pentru că, fiind variabilă, ea poate crește, în anumite condiții;
  • este dificil să accesezi un astfel de împrumut, deoarece trebuie să îndeplinești un număr mare de condiții, să completezi o mulțime de acte și să aștepți timp îndelungat pentru a vedea dacă se aprobă creditul (sau nu);
  • locuințele achiziționate prin programul Noua Casă nu se supun Legii Dării în Plată. Cu alte cuvinte, nu poți preda băncii locuința cumpărată dacă nu îți mai permiți să achiți rata lunară;
  • este necesar să plătești, pe lângă avans, și echivalentul a trei rate de dobândă aferente costului unui depozit;
  • nu poți vinde locuința timp de cinci ani după achiziționare;
  • trebuie să achiți un comision Fondului de Garantare Noua Casă. Acesta reprezintă 0,25% din suma împrumutată.

Programul Noua Casă îți oferă șansa de a te muta la casa ta. Dosarul pentru obținerea creditului este stufos, într-adevăr, însă avansul este mai mic decât în cazul unui credit imobiliar obișnuit, la fel și dobânzile, iar împrumutul este accesibil chiar și celor cu venituri mici. Mai mult, varianta actualizată a programului Noua Casă vine și în sprijinul familiilor care doresc locuințe spațioase, condițiile oferite de stat fiind avantajoase. 


Ultima editare: 31 iulie 2020

Dă share în social media