Profesioniști

Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări pe care le primesc agenții imobiliari

Piața imobiliară are două componente principale, de o parte sunt cei care oferă, de cealaltă, cei care vor să cumpere sau să închirieze. Ca să fie funcțională, elastică și, mai ales, eficientă, piața imobiliară are nevoie de un liant care să pună în legătură cele două părți.

Această misiune revine site-urilor de publicitate imobiliară, la care se adaugă factorul uman, indispensabil, indiferent de domeniul de activitate sau de interes. În cazul pieței imobiliare, este vorba despre agentul imobiliar și specialiștii din domeniul imobiliar. 

  • Rolul agentului imobiliar
  • Cu ce te ajută un agent imobiliar – Top întrebări și răspunsuri
  • Ghidul unui relații de succes cu agentul imobiliar

Rolul agentului imobiliar

Agenții imobiliari îi asistă pe cei care apelează la serviciile lor cu scopul de a vinde, cumpăra ori de a închiria o proprietate. Buni cunoscători ai detaliilor pieței imobiliare, din perspectiva tuturor celor interesați de tranzacții imobiliare, aceștia pot da clienților detalii despre condițiile pieței, pot identifica soluții optime, raportate la nevoi și efectuează demersuri sau oferă îndrumări și asistență în procesul de cumpărare, vânzare sau închiriere de proprietăți. 

Un agent imobiliar este un bun consilier, cunoaște procedurile legale, actele, etapele și condițiile care trebuie să fie respectate de toți cei implicați într-o tranzacție imobiliară, ceea ce oferă siguranța că toate sunt îndeplinite legal astfel ca niciuna dintre părți să nu fie prejudiciată. Prin expertiza pe care o are, ca urmare a cunoașterii în detaliu a ofertei imobiliare și a cotelor reale ale pieței, acesta poate ajuta atât la vânzarea sau închirierea unei proprietăți, cât și la cumpărarea sau preluarea în chirie, la prețul corect. Fiind reprezentantul unei agenții imobiliare, este elementul de legătură între cerere și ofertă și poate realiza o promovare eficientă a ofertei venite din partea clienților. 

Este esențial de precizat că activitatea agentului imobiliar este reglementată legal, relația dintre acesta și client are la bază un contract scris, care impune condiții riguroase ambelor părți, prin contractul de intermediere. Acesta este reglementat explicit în Codul Civil în articolele 2.096-2.102, precum și prin Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, dar și prin Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din angajamentele încheiate între profesioniști și consumatori, ceea ce oferă garanții părților semnatare.

Vezi oferta noastră de ANSAMBLURI REZIDENTIALE

Cu ce te ajută un agent imobiliar – Top întrebări și răspunsuri

Cea mai bună cale pentru a realiza o tranzacție imobiliară corectă, avantajoasă și rapidă este apelarea la serviciile unui agent imobiliar. Acesta trebuie privit ca un consilier, care poate răspunde la toate întrebările și are soluții pentru (aproape) toate problemele. 

Acestea ar putea fi cele mai relevante întrebări pe care le primește, din partea clienților, un agent imobiliar, precum și cele mai sincere răspunsuri pe care le poate oferi. 

  1. Câtă încredere pot avea în agentul imobiliar?

Dacă ai apelat la o agenție serioasă (cu un portofoliu vast, cu prezență constantă în mediul online, cu sediu și date oficiale de identificare), atunci agentul imobiliar ar putea să fi un un suport real și un ajutor onest, aliniat la scopul tău. Mai mult, un contract scris, care stabilește punctual obligațiile și drepturile fiecăreia dintre părți, este o garanție suplimentară.

  1. Cum se stabilește prețul real al pieței pentru ceea ce cumpăr/vând sau închiriez?

Prețul pieței depinde de zonă, suprafață și facilitățile locuinței (utilitățile acesteia și oferta limitrofă, de la căi de acces la magazine, școală și transport public). Abia apoi urmează dotările interioare. Degeaba vei cumpăra cea mai frumoasă casă din lume, dacă aceasta se află în mijlocul pustietății, nu are apă, electricitate și nici cale de acces. Finisajele interioare contează, dar nu trebuie să fie elementul principal în alegerea locuinței și, uneori, nici în stabilirea prețului real. Agentul imobiliar are ochiul format pentru avantajele și limitările unei proprietăți.
Prețul de vânzare/achiziție este influențat de piața imobiliară, de normele de creditare stabilite de bănci. Contează și dacă este vorba despre o locuință nouă sau veche. 

  1. Care este valoarea comisionului și cine plătește?

Agentul preia, în numele clientului publicitatea, telefoanele, întrebările, vizitele și toată procedura de intermediere, în baza contractului de intermediere. Comisionul imobiliar este contravaloarea serviciilor oferite de o agenție imobiliară, prin agentul imobiliar. Valoarea comisionului este prevăzută în contractul imobiliar care se întocmește între agenție și client, act ale cărui prevederi sunt reglementate. 

Comisionul poate să fie procentual, parte din suma tranzacționată pentru vânzare/cumpărare/închiriere, sau fix. Plata se poate face integral sau în tranșe. Cel mai des, comisioanele variază între unu și patru la sută din valoarea tranzacției, iar cele fixe de la 1000 la 5000 de lei. Valoarea comisionului se poate negocia.
Regula general valabilă este că, indiferent de tipul serviciului prestat, comisionul se plătește numai în momentul în care este finalizată tranzacția dorită de client.

Vezi categoria noastră de APARTAMENTE

  1. Cum identific/rezolv viciile proprietății?

La cumpărarea unei locuințe, agentul identifică eventualele vicii ascunse. Acesta știe ce și cum trebuie verificată o locuință astfel încât să nu apară probleme după finalizarea tranzacției. 

Iată la ce se uită un agent imobiliar cu atenție ca să nu îți pară rău mai târziu: 

  • instalația electrică și cea sanitară
  • infiltrațiile și urme ale infiltrațiilor, igrasiei și/sau mucegaiului – o zugrăveală proaspătă este semnal de alarmă
  • calitatea podelelor, a ferestrelor și a ușilor 
  • calitatea faianței și a gresiei
  • riscul infestării cu dăunători (gândaci, rozătoare) 
  • riscul seismic – toate imobilele au o expertiză de rezistență la cutremur) 
  • indicii de eficiență din certificatul energetic, obligatoriu la vânzare-cumpărare, definesc calitatea izolării și a structurii 
  • starea instalațiilor de climatizare – mai ales pentru cele prin podea a căror reparație presupune costuri mari. 

În cazul în care vinzi sau închiriezi, scopul tău este să obții un preț cât mai bun. Recomandările agentului te ajută să crești vizibil valoarea locuinței.

Iată câteva trucuri sugerate de agenții imobiliari pentru succes la vânzare

  • o casă curată și cu o temperatură optimă la vizionare va plăcea potențialilor clienți 
  • luminează bine locuința – lumina dă senzația de confort și amplifică spațiul
  • creează o atmosferă olfactivă plăcută
  • fă o verificare atentă a instalațiilor și repară ce este defect – inclusiv întrerupătorul sau priza care nu stau bine fixate în perete, pentru că aceste detalii sunt vizibile și esențiale 
  • curăță și amenajează grădina, eventual fă un loc de joacă pentru copii 
  • înlătură piesele de mobilier care sufocă o anumită încăpere, pentru a da impresia de spațiu
  • zugrăvește
  • lasă-l pe agentul imobiliar singur cu potențialii clienți – prezența proprietarului inhibă, iar absența lui de la vizionare vinde mereu mai repede o locuință. 

Nu ezita să ceri sfatul și ajutorul agentului imobiliar și, indiferent de poziția în care te afli, ia în calcul ceea ce este recomandat celuilalt să facă! De fiecare dată, detaliile sunt mai importante decât imaginea de ansamblu. De exemplu, facturile mici la utilități sau un răspuns bun la întrebarea „de ce vindeți casa?” ar putea face diferența. 

Vezi oferta imobilelor în construcție de la DEZVOLTATORI

  1. Cum verific actele și situația juridică a unei locuințe?

Acesta este unul dintre cele mai importante detalii. Este bine de știut că reglementările din prezent, legate de actele de vânzare-cumpărare, sunt bine organizate și stricte, iar riscul unor fraude este practic zero. Cu toate acestea agentul imobiliar poate să fie un filtru util.
Absența unor documente ale proprietății poate duce la pierderea șansei de a realiza o tranzacție de succes. Agentul imobiliar știe exact care sunt documentele necesare și te poate ajuta și să le ai pe toate, dacă vinzi, sau să le verifici, dacă ești cumpărător.
Cei care cumpără pot găsi, cu ajutorul agentului imobiliar, un broker de credite care să-i consilieze pe marginea etapelor pe care le implică obținerea unui credit. 

Ghidul unui relații de succes cu agentul imobiliar

Indiferent care sunt interesele clientului și care este motivul pentru care acesta apelează la serviciile unui agent imobiliar, sunt utile și aceste câteva sfaturi în plus. 

Construiește o relație de încredere cu agentul imobiliar. Se poate ajunge la asta prin comunicare deschisă și sinceră. O tranzacție de tip vânzare-cumpărare poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni. Beneficiul relației cordiale este în primul rând al clientului care va rezolva solicitarea mai repede.

Ascultă sfaturile agentului imobiliar. Este cointeresat ca tranzacția pe care ți-o dorești să se finalizeze, iar opiniile și recomandările acestuia vin din experiențele prin care acesta a trecut în domeniul imobiliar.  

Fii consecvent. Stabilește, în baza unor discuții și analize preliminare, care sunt cele mai bune variante pe care le ai pentru a finaliza contractul dorit, indiferent de tipul acestuia: vânzare, cumpărare sau închiriere și rămâi constant cu opțiunile făcute. Schimbările dese duc la o inutilă pierdere de timp și efort pentru toți cei implicați.

Întreabă și cere lămuriri agentului imobiliar de fiecare dată când consideri necesar. Agentul este un partener, un consilier și un om cu expertiză într-un domeniu în care doar aparent ne pricepem toți, dar care în fapt are o sumedenie de secrete și detalii care contează. În consecință, cere explicații și lămuriri de fiecare dată când consideri necesar sau când nu înțelegi scopul uneia dintre acțiunile agentului imobiliar. 

O tranzacție imobiliară se finalizează numai în fața unui notar, cu toate documentele pe masă, de la cadastru la înscrisuri în cartea funciară, iar agentul nu are autoritatea de a semna în numele clientului pe care îl reprezintă, iar deciziile, oricare ar fi ele, aparțin doar celui care cumpără, închiriază sau vinde o proprietate. Agentul imobiliar poate face doar propuneri și poate consilia, relația cu acesta decurgând exclusiv în condițiile pe care le hotărăște clientul. 

Sursa foto: Shutterstock.com

Ultima editare: 22 ianuarie 2022
Back to top button