Design Interior

Luminile de Crăciun: ce semnificație au și cum le alegi

A sosit din nou acea perioadă a anului în care totul în jur se transformă. Decorațiunile de Crăciun înveselesc spațiile comerciale și creează o atmosferă festivă, iar la ferestrele locuințelor apar primele luminițe. Sărbătorile de iarnă sunt cele mai ofertante pentru crearea unor decoruri spectaculoase, inspirate din basme și povești magice, iar oamenii încearcă să fie mai buni în această perioadă.

De pildă, în timpul Primului Război Mondial, a existat un armistițiu de Crăciun între soldații din armata britanică și cea germană. Ei și-au decorat adăposturile, au făcut schimb de cadouri și au jucat fotbal pe teren neutru. Astfel, spiritul sărbătorilor de iarnă a pus capăt conflictului pentru o scurtă perioadă.

Luminile, brazii, globurile, ghirlandele, beteala sunt elemente esențiale pentru marcarea sărbătorilor de iarnă, contribuind la amenajarea unui spațiu festiv. Imaginația și creativitatea stau la baza creării unor decorațiuni de Crăciun care să schimbe atmosfera anostă dintr-o casă, să îi facă pe copii să îl aștepte cu nerăbdare pe Moș Crăciun, iar pe adulți să caute cadourile perfecte pentru cei dragi. În plus, activitățile care implică lucrul manual și gesturile frumoase, precum oferirea unui dar sau ajutorarea unor persoane nevoiașe, pot combate anxietatea, având efect terapeutic.

Citește AICI mai multe informații despre anxietate și activitățile care te ajută să o reduci semnificativ.

semnificatia luminilor de craciun

Semnificația luminilor de Crăciun

Obiceiul de a decora locuința, în perioada Crăciunului, cu ajutorul luminilor, este la fel de vechi ca sărbătoarea în sine. Folosite într-o varietate de moduri și pentru scopuri diverse, luminile au fost la fel de importante în primii ani ai celebrării sărbătorii Crăciunului cum sunt și astăzi. De la un simbol al solstițiului de iarnă până la un obiect decorativ pentru împodobirea bradului, lumina a jucat dintotdeauna un rol major în insuflarea spiritului festiv.

Lumina a fost un simbol dinaintea celebrării oficiale a Crăciunului. Focul era folosit în societățile europene nordice pentru a marca solstițiul de iarnă în timpul festivalurilor ce aveau loc în sezonul rece. În ritualurile păgâne, lumina simboliza speranța și renașterea. Odată cu răspândirea creștinismului în Europa, ritualurile păgâne au fost asimilate de tradițiile creștine pe care le cunoaștem astăzi. Mai mult decât atât, electricitatea a schimbat complet felul în care luminile sunt folosite de Crăciun. Astfel, din 1895, oamenii folosesc instalații luminoase pentru decorarea brazilor, dar și a caselor și spațiilor din jurul locuinței.

Și, pentru că luminile de Crăciun sunt importante pentru a marca sărbătorile de iarnă, fiind folosite la nivel global, aceste obiecte decorative au atras atenția și oamenilor de știință, care au vrut să afle de ce instalațiile luminoase se încurcă atât de ușor. În urmă cu câțiva ani, mai mulți fizicieni au făcut un experiment: au pus un cablu cu lumini de Crăciun într-o cutie în formă de cub și apoi au rotit-o de peste 3.000 de ori. Primele noduri au apărut în doar câteva secunde, formându-se în total peste 120 de tipuri de noduri. Cercetătorul american Colin Adams, care a studiat teoria matematică a nodurilor, susține că principala problemă este cablul pe care sunt atașate becurile pentru instalația de Crăciun, care este predispus să se încurce, iar o rezolvare pentru această problemă ar fi ca producătorii să schimbe materialul din care sunt făcute aceste decorațiuni.

alegerea luminilor de craciun

Alegerea luminilor de Crăciun

Când achiziționezi luminile de Crăciun, ai trei modele principale: de interior, de exterior și mixte. Dacă folosirea luminilor de exterior în casă este în regulă, nu același lucru se poate spune despre becurile de interior folosite afară. Umiditatea și temperaturile scăzute pot scurta durata de viață a unor instalații de iluminare pentru interior. Cele mai practice sunt, însă, cele care se potrivesc atât pentru decorarea exterioară a casei, cât și pentru iluminarea din interior.

Luminile cu LED au depășit popularitatea de odinioară a celor cu becuri incandescente, al căror unic avantaj era lumina caldă, care lăsa impresia unui decor vintage. Instalațiile cu LED-uri folosesc mai puțină energie și nu se supraîncălzesc, drept urmare, pot fi folosite non-stop în perioada Crăciunului.

Cu toate că becurile tip „lacrimă“ sunt în continuare printre cele mai populare, în prezent, există o varietate de forme pentru o instalație de Crăciun: lumânări, globuri, fulgi de nea și steluțe. Dimensiunea și forma instalațiilor de Crăciun depind foarte mult de spațiul pe care vrei să îl amenajezi și de preferințele personale. De exemplu, dacă vrei să pui o instalație în jurul casei, forma becurilor ar trebui să fie mai mare pentru a fi vizibile de la distanță. În schimb, dacă amplasezi instalația luminoasă în interior, în jurul ferestrelor sau al șemineului, poți alege formele mai mici.

Un alt aspect de care este indicat să ții cont îl reprezintă culoarea instalației de Crăciun. Pentru că, în prezent, sunt atât de multe opțiuni în ceea ce privește jocul de lumini, alegerea instalației potrivite pentru locuință poate fi copleșitoare. Dacă locuiești într-un apartament și vrei să îți decorezi balconul, de exemplu, este indicat să folosești o instalație dintr-o singură culoare, pentru a nu deranja vecinii din blocul de vizavi. În schimb, dacă locuiești la curte, opțiunile sunt mai numeroase. Fiind vorba de un spațiu mare, este mai ușor pentru privitori să perceapă într-un mod plăcut mai multe lumini care pulsează concomitent.

Pe de altă parte, când vine vorba de iluminatul interior, alegerea unor instalații luminoase extravagante ar putea fi obositoare, mai ales dacă este amplasată într-o cameră în care îți petreci mare parte a timpului. Becurile mici și luminile discrete sunt preferate pentru interior. Dacă nu ai inspirație pentru a crea decoruri spectaculoase cu ajutorul luminilor, alege-le pe cele albe, pentru că elementele clasice nu se demodează niciodată.

Poți afla mai multe detalii despre cromoterapie și cum să alegi culorile potrivite pentru amenajarea locuinței din acest articol.

Indiferent dacă vrei să înveselești interiorul casei ori îți dorești să creezi un tablou primitor la intrarea în locuință, alegerea celor mai frumoase lumini de Crăciun este cea mai simplă și, totodată, cea mai creativă modalitate de a face acest lucru. Transformarea casei într-un loc festiv este nu doar o sarcină realizată pentru plăcerea vizuală a celor care îți trec pragul, ci și o activitate distractivă.

Ultima editare: 08 decembrie 2020

Raluca Alexandra Cozmenco

De mai bine de un an scrie articole pentru unul dintre cele mai mari bloguri de design interior din România. Crede cu tărie că designul și atmosfera locurilor în care trăim și muncim ne influențează starea de spirit și o fascinează felul în care un spațiu își schimbă aerul numai prin repoziționarea unora dintre obiectele de decor deja existente.
Back to top button