Organizare

Amenajarea boxei: cum profiți din plin de spațiu

Proprietarii norocoși știu beneficiile unei boxe anexate locuințeii. Dar nu mulți știu cum să folosească în mod optim această încăpere, adesea mică și întunecată , ca să obțină mai mult spațiu pentru ceea ce contează în viețile lor de zi cu zi.

Boxele sunt spații de depozitare extrem de utile, mai ales când apartamentele din blocurile noi nu au spații suplimentare, de tipul debaralelor sau cămărilor, iar dacă acestea există, sunt foarte mici. Pentru a fi cu adevărat eficientă, boxa trebuie amenajată și folosită în mod practic, astfel încât obiectele pe care le depozitezi să fie în siguranță și să nu se degradeze din cauza mediului umed și neaerisit.

Umezeală, ventilație și măsuri de siguranță pentru protecția boxei

Pentru că sunt amplasate în subsolul blocului sau într-un demisol adânc, boxele sunt medii propice pentru umezeală, indiferent dacă este vorba despre un bloc nou sau nu. Acest detaliu trebuie luat în calcul și atunci când amenajezi încăperea sau depozitezi diferite bunuri.

Soluția cea mai bună este utilizarea unor sisteme de dezumidificare ce nu folosesc curent electric. Acestea sunt foarte eficiente și pot elimina umezeala din aer. Randamentul lor este cu atat mai mare, cu cât zona în care sunt amplasate beneficiază de curenți de aer. Elementele active sunt tabletele realizate din materiale intens hidrofile, care absorb apa din atmosferă, dar care trebuie schimbate periodic.

O soluție care împiedică apariția umezelii este izolarea eventualelor țevi care trec prin interiorul boxei. În felul acesta, poate fi prevenit condensul provocat de diferența de temperatură dintre țevi și mediul neîncălzit din boxă, mai ales în sezonul rece.

Boxele care au ventilație naturală, prin acces la coloane de aer sau la ferestre, sunt ideale, pentru că dezumidificatoarele vor fi foarte eficiente. În cazul celor fără ventilație, cea mai bună soluție este utilizarea unor uși care să aibă fante de câțiva centimetri, atât în partea de sus, cât și la nivelul podelei, plus o serie de orificii la nivel median. În acest mod, se va induce o ventilație minimă în boxă.

Este recomandat ca ușa ce închide boxa să fie din metal vopsit, pe un cadru metalic, cu încuietoare dublă. Subsolurile blocurilor, acolo unde sunt amenajate boxe individuale, sunt protejate suplimentar de o ușă de acces, aflată, de cele mai multe ori, la nivelul parterului.

Cât despre siguranța boxei, o alarmă este ușor de instalat. Există modele silențioase care funcționează timp îndelungat cu baterii sau acumulatori și care te pot avertiza, printr-o aplicație descărcată pe un dispozitiv electronic, de o intrare prin efracție. La fel de util poate să fie și un sistem de iluminare interioară, cu senzor de mișcare. Chiar dacă nu dă alarma, sperie.

Protecția împotriva paraziților, insectelor și rozătoarelor

Spațiile destinate boxelor sunt propice pentru proliferarea paraziților, insectelor și rozătoarelor. Acestea pot să apară în boxa proprie de la vecini sau din exterior. Soluția o reprezintă protejarea gurii de aerisire cu plasă de sârmă (este complet nerecomandată cea din plastic).

Și ușa de la intrare în boxă trebuie să fie concepută astfel încât să fie inaccesibilă pentru rozătoare și insecte, dar păstrând fantele de aerisire. Se poate face asta fie cu un sistem de perii de sârma, montate la bază, fie cu plasă.

Se recomandă utilizarea de vopsele lavabile, cu efect antimucegai și antibacterian, precum și amplasarea unor capcane pentru rozătoare și insecte și verificarea periodică (lunar, este ideal), pentru a identifica prezența dăunătorilor sau a unor eventuale probleme.

Una dintre cele mai simple modalități prin care se evită dăunătorii este aceea de a nu depozita în boxă niciun fel de alimente, cu excepția celor închise ermetic (conserve).

Cum organizezi spațiile de depozitare

Modul în care amenajezi efectiv boxa depinde, în principal, de cât de mare este aceasta. Dar, indiferent de suprafață, poți câștiga spațiu suplimentar printr-o organizare pe verticală.

Sunt ideale rafturile din plastic sau din materiale neutre față de efectul în timp al umezelii. Dacă alegi rafturi metalice, acestea trebuie vopsite, pentru a preveni ruginirea. Sistemele de rafturi metalice sunt robuste și au dimensiuni diferite, astfel că pot fi ușor adaptate la spațiul disponibil, dar și la forma boxei.

O soluție foarte bună o reprezintă etajerele metalice sau din plastic, mai ales din categoria celor ale căror rafturi pot fi ușor mutate, în funcție de volumul/înălțimea obiectelor depozitate. Nu omite să iei în calcul rezistența la greutate a fiecărui raft în parte. Etajerele trebuie fixate pe perete, pentru a preveni deplasarea lor în cazul unui seism, de exemplu, dar și ca măsură de siguranță general valabilă.

Este de dorit să eviți utilizarea dulapurilor cu uși, iar amplasarea rafturilor să fie gândită astfel încât să permită libera circulație a aerului.

Un truc bun îl reprezintă montarea unor piroane direct în pereți, pentru ca unele obiecte să poată fi depozitate prin suspendare (schiurile, bicicleta, de exemplu). La fel de bine, poți lua în calcul cutiile din plastic transparent care se închid ermetic, ca soluție pentru depozitarea unor bunuri care nu sunt necesare în casă sau pe care le folosești ocazional (globurile pentru pomul de Crăciun, de exemplu).

Citește și despre Amenajarea beciului: idei și trucuri de organizare

Ce poți depozita în boxă

În boxă se poate depozita aproape orice, cu excepția alimentelor proaspete, a fructelor și legumelor:

  1. Schiuri  – este bine să protejezi adecvat părțile metalice împotriva riscului de a rugini, mai ales dacă boxa este un loc umed sau cu risc de umezeală), clăpari și bicicleta sau bicicletele copiilor. Folosește saci de plastic refolosibili sau folie de plastic, pentru a le proteja. Și rolele își găsesc un loc aici, în timpul sezonului rece.
  2. Anvelope de iarnă/vară – pentru o depozitare eficientă și corectă, este recomandat un suport pentru acestea.
  3. Cortul, scaunele și masa de camping – inclusiv butelia de gaz (goală), dar și rogojinile pentru mare și saltelele pneumatice (ambalate în pungi de plastic sau saci vidați).
  4. Obiecte decorative – de la cele pentru aniversări, până la cele pentru Paște, Craciun, inclusiv bradul din plastic). Pentru acestea, sunt ideale cutiile din plastic.
  5. Haine care nu sunt în sezon. În cazul acestora, este recomandată ambalarea în saci de plastic vidați. În felul acesta, hainele vor fi perfect protejate de insecte (molii), rozătoare, dar și de mirosurile neplăcute. Sacii care se pot vida sunt ideali, pentru că reduc volumul obiectelor și asigură o protecție maximă.
  6. Cărți, reviste și altele din această categorie. Se pot păstra bine în cutii din plastic, închise ermetic. Pentru siguranță, pune în cutii silicat, pentru a preveni deteriorarea din cauza umezelii.
  7. Uneltele de pescuit stau foarte bine în boxă și, oricum, mult mai bine decât sub pat (așa cum fac mulți dintre cei care iubesc acest sport). În husele lor, sunt perfect protejate, iar pentru a nu ocupa mult spațiu, pot fi așezate într-un suport, în poziție verticală. Într-o cutie care se închide ermetic, poți păstra celelalte componente (mulinete, cârlige și așa mai departe).
  8. Unelte și scule de meșterit. Ideal este să le păstrezi într-o cutie de scule, pe care să o poți transporta ușor din boxă în casă și invers.
  9. Conserve cu bunătăți. Pot fi depozitate borcane cu murături, gemuri și dulcețuri și alte conserve, dar numai dacă sunt închise perfect, cu capace metalice înfiletate.
  10. Materiale reciclabile. Este mai mult decât util să depozitezi în boxă becuri, baterii și alte obiecte mărunte, care pot fi reciclate eficient, atunci când sunt în cantitate mai mare. De regulă, în marile magazine, raportul este de opt produse reciclabile, la schimb, pentru unul nou.

Citește și despre: Cum amenajezi cămara de alimente de acasă.

Sfaturi utile pentru amenajarea boxei

●       Instalează o sursă de lumină în boxă. Este o condiție obligatorie pentru a păstra locul în ordine și pentru a descoperi rapid orice eventuale probleme (umezeală, mucegai, urme de dăunători).

●       Eticheteaza cutiile, sacii vidați și tot ceea ce nu este evident. Va fi mai ușor să găsești ce cauți și, din nou, o modalitate foarte eficientă prin care păstrezi ordinea.

●       Buna organizare te va ajuta să poți depozita mai multe obiecte pentru că vei putea scăpa de lucruri care nu sunt necesare decât ocazional în apartament.

●       Vizitează boxa frecvent. Este mult mai bine să pierzi câteva minute coborând în subsol, decât să descoperi că lucrurile depozitate au fost deteriorate.

●       Dacă depozitezi conserve, verifică starea lor la fiecare două săptămâni.

●       Păstrează legătura cu colocatarii care au boxe învecinate cu a ta. Fiind un grup, vă puteți anunța reciproc dacă apare vreo problemă.

Amenajată corect, boxa este un loc cu adevărat util și îți oferă garanția că bunurile care se află acolo sunt în siguranță din toate punctele de vedere.

Ultima editare: 11 octombrie 2021

Cristina Pop

Pasionată de cifre și scris în aceeași măsură, Cristina a reușit să își construiască o viață care o face fericită. Îi place să petreacă timp de calitate alături de oameni care o inspiră. E de părere că nu doar cei care ne înconjoară ne fac viața mai bună, ci și spațiile amenajate creativ, așa că pasiunea pentru design interior a venit firesc și o explorează și prin scris.
Back to top button