Design Interior

Culorile anului 2021 – cum le integrezi în locuința ta

Când vine vorba despre amenjarea locuinței, paleta cromatică aleasă este unul dintre cele mai importante elemente de care e bine să ții cont. Aceasta, pentru că nuanțele din mediul în care ne petrecem mult timp ne influențează comportamentul și starea de spirit, potrivit Asociației Americane de Psihologie (APA).

Ca în fiecare an, specialiștii în design interior au câteva recomandări în ceea ce privește culorile potrivite pentru locuință. Astfel, nu e deloc de mirare că, într-un context general delicat, tonurile anului 2021 evocă optimism și confort.

În continuare, descoperi care sunt cele mai noi tendințe din această perspectivă și cum poți integra culorile anului 2021 în căminul tău, astfel încât să creezi un spațiu sigur și relaxant pentru tine și familia ta.

Culorile anului 2021, în designul interior – principalele tendințe

Culorile au un impact major asupra stărilor emoționale și sunt importante în amenajarea unui apartament sau a unei case, pentru că vorbim de un spațiu special, în care îți petreci majoritatea timpului. Din această perspectivă, tendințele moderne în materie de culori sunt o sursă de inspirație când vrei să aduci un suflu nou în locuința ta. Concret, iată care sunt culorile anului 2021 și principiile cromatice după care specialiștii în design interior îți recomandă să te ghidezi:

●       construiește-ți propriul sanctuar – privește casa ca pe un sanctuar, un microclimat în care îți creezi cele mai bune condiții pentru a trăi în siguranță, dar și într-o atmosferă relaxantă; locuința este locul în care te întorci la tine și la ceea ce contează cel mai mult pentru tine; prin urmare, este esențial ca în căminul tău să se regăsească nuanțe calde, reconfortante; astfel, nu întâmplător, analiștii de la Pantone au desemnat griul deschis (Ultimate Gray) și galbenul pal (Illuminati) drept culorile anului 2021; ambele nuanțe duc cu gândul la liniște, reînnoire;

●       găsește energia inspirată de natură – în locuințele anului 2021, paleta cromatică este caracterizată de energia inspirată de natură; de aceea, o altă culoare recomandată este Urbane Bronze, o nuanță care poate fi ușor asociată cu energia naturală; este ca o întoarcere la rădăcini, la mediul sigur natural, în care omul s-a simțit bine întotdeauna; totodată, este o nuanță a relaxării și serenității; Urban Bronze poate fi culoarea de accent pe unul dintre pereții unei încăperi, de exemplu; combinațiile cu tonurile de verde, utilizate în încăperi spațioase, sunt spectaculoase și au un efect calmant deosebit;

●       creează o armonie între culori și texturi – un principiu esențial pe care ar trebui să-l respecți, dacă vrei să urmezi trendul actual, este să creezi o armonie între paleta cromatică și texturi; spre exemplu, Aqua, una dintre nuanțele de albastru-marin la modă în această perioadă, este o altă culoare care te invită la o călătorie în natură, pe malul mărilor și oceanelor; texturile care se potrivesc sunt cele care imită piatra de râu, lemnul, nisipul și care se pot regăsi în mobilierul folosit sau în decoruri.

Cum alegi culorile potrivite pentru locuința ta

Să recapitulăm: Ultimate Gray, Illuminati, Urban Bronze și Aqua sunt culorile anului 2021. Iată criteriile de bază după care te poți orienta atunci când alegi nuanțele pentru casa ta:

●       alege o schemă cromatică potrivită – poți merge pe varianta unei scheme monocolore, în care să folosești o singură culoare și diverse tonuri ale ei; de exemplu, Ultimate Gray și nuanțe mai închise de gri, chiar și negru; o altă modalitate de a combina armonios culorile este schema contrastelor, în care utilizezi o culoare caldă și una rece, cum este combinația dintre Aqua și tonurile de bej sau maro; și contrastele sunt foarte apreciate, așa că poți alătura o culoare puternică, electrizantă, așa cum este roșul sau portocaliul, unei nuanțe de Urban Bronze;

●       ține cont de dimensiunile camerelor – o regulă de bază, în designul interior, este ca în încăperile mici să utilizezi culori calde și deschise, ca să creezi senzația de spațialitate și luminozitate; prin urmare, într-un dormitor mic, de exemplu, poți opta pentru diverse tonuri de Illuminati; în schimb, într-un living spațios, decorat în stil modern, caracterizat de conceptul open-space, fără pereți despărțitori între sufragerie și bucătărie, te poți orienta către tonuri închise de maro, chiar negru, și să dai o pată de culoare cu mobilă galbenă sau o draperie generoasă, galben-verzuie;

●       ia seama la psihologia culorilor – potrivit Asociatiei Americane de Psihologie (APA), culorile din mediul în care ne petrecem cea mai mare parte din timp, așa cum sunt și casele noastre, au un impact major asupra felului în care reacționăm și ne simțim; este și motivul pentru care, în condițiile în care mediul extern este plin de pericole, incertitudini și riscuri, culorile calde devin un punct de contrabalans; poți adăuga nuanțe de roz pal, roșu-deschis, portocaliu, verde, mov-deschis, turcoaz, bej, care te invită la calm și îți creează o stare de confort.

Paleta cromatică potrivită, pentru living și dormitor

I

ntegrarea culorilor anului 2021 în locuința ta poate fi o provocare plăcută. Sufrageria este camera-vedetă a căminului tău, pentru că aici îți primești musafirii și petreci cel mai mult timp împreună cu cei dragi. Pentru această încăpere, poți opta pentru Illuminati, ca nuanță de accent pe unul dintre pereții livingului, pentru ca restul să fie vopsiți în Ultimate Gray.

Schema bicoloră poate fi completată de un parchet din lemn în tonuri deschise de gri, un covor cu modele geometrice în alb și gri. Mobilierul și decorurile sunt esențiale pentru crearea armoniei vizuale. Poți obține un efect deosebit, cu ajutorul unei canapele din material textil, cu fibre naturale, de culoare gri, amplasate lângă peretele vopsit în Illuminati. Totodată, pernele în aceleași culori și aranjamentele din plante uscate dau o notă personală designului interior, păstrând contrastul deosebit dintre galben și gri.

De obicei, în dormitor sunt recomandate lavanda, albastrul sau verdele, însă poți opta și pentru o combinație bicoloră de galben deschis și alb. Păstrând ideea de culoare de accent, poți vopsi un perete întreg în galben, căruia să-i corespundă piese de mobilier în aceeași nuanță, cum ar fi un fotoliu, un taburet, dar și elemente de decor, precum pernele. În același timp, pardoseala, covorul, rafturile pot fi albe sau bej, ca să creezi un contrast plăcut și liniștitor.

Ține cont și de faptul că nu este indicat să aglomerezi spațiile cu tot felul de obiecte inutile, ca să nu dai senzația de sufocare. Prin urmare, chiar dacă optezi pentru o paletă cromatică foarte caldă, primitoare, evită mobilierul masiv și mergi pe ideea unui design minimalist sau modern.

Ce culori sunt adecvate pentru baie și bucătărie

Dacă te întrebi unde ai putea integra nuanța de albastru-marin, ei bine, baia și bucătăria sunt locurile ideale unde poți crea contraste deosebite între Aqua, alb, maro-deschis, bej. Unul dintre trendurile care au revenit la modă în ultimii ani, în designul interior, este să combini stilul modern sau minimalist cu elemente vintage. Prin urmare, dacă dispui de o baie spațioasă, poți opta pentru o cadă generoasă și accesorii vintage din metal sau lemn natural.

Nu uita că una dintre tendințele anului 2021 este să existe o coordonare între culori și texturi. Lemnul și metalul, la fel ca piatra sau marmura se potrivesc perfect cu Aqua. De aceea, poți alege mozaicul Aqua pentru o parte din pereți și pardoseală, iar pe restul să îi vopsești în alb, în vreme ce mobilierul minimalist poate fi din lemn.

În ceea ce privește bucătăria, dulapurile Aqua și albe pot veni în contrast cu o pardoseală maro sau cu masa din lemn. În funcție de dimensiunile camerei, poți opta pentru designul pe verticală, dacă bucătăria este foarte mică, și să alegi dulapuri și rafturi suspendate, precum și suporturi pentru ustensile, agățate de pereți. Pe de altă parte, electrocasnicele încorporabile sunt potrivite oricărui spațiu, pentru că nu ocupă loc foarte mult și sunt foarte practice.

Paleta cromatică pentru biroul de acasă

Dacă vrei să amenajezi un birou în locuința ta, atunci trebuie să ai în minte că este un spațiu în care ai nevoie să te concentrezi. Într-o casă amenajată în stil modern, adică open space, nu vei avea pereți despărțitori între sufragerie și acest spațiu dedicat muncii. Prin urmare, poți opta pentru o combinație de Urban Bronze, în diverse tonuri, pentru a vopsi pereții din apropierea biroului, iar pentru zona șemineului, să creezi contrastul excelent dintre Ultimate Gray și Illuminati. Totodată, una sau mai multe piese de mobilier pot fi de culoare verde-deschis sau Aqua, iar pardoseala, laminată, imitând textura lemnului sau a pietrei. 

Culorile anului 2021 te invită la calm, la regăsirea relației calde, primordiale, cu natura și te ajută să creezi în casa ta un spațiu care să-ți insufle emoții pozitive. Poți face combinații inedite de Ultimate Gray, Illuminati, Aqua și Urban Bronze, dar va trebui să corelezi aceste culori și cu texturi naturale ale mobilei sau decorațiunilor, cum ar fi lemnul, metalul sau piatra. Totodată, reține că designul interior este important să aibă coerență, ca să fie armonios, deci încearcă să păstrezi același stil în toată casa, indiferent că optezi pentru cel modern, minimalist, rustic sau industrial. 

Ultima editare: 17 iunie 2021

Cristina Pop

Pasionată de cifre și scris în aceeași măsură, Cristina a reușit să își construiască o viață care o face fericită. Îi place să petreacă timp de calitate alături de oameni care o inspiră. E de părere că nu doar cei care ne înconjoară ne fac viața mai bună, ci și spațiile amenajate creativ, așa că pasiunea pentru design interior a venit firesc și o explorează și prin scris.
Back to top button