Renovarea unui acoperiș - tipuri de lucrări, prețul estimativ al manoperei, materiale recomandate

05 iunie 2021

Publicat de storia

Renovarea unui acoperiș - tipuri de lucrări, prețul estimativ al manoperei, materiale recomandate

Când vine vorba despre renovarea ori înlocuirea acoperișului unei case, alegerea momentului potrivit pentru realizarea lucrărilor, a materialelor și a modelului adecvat pentru zona în care se află locuința ta poate fi destul de dificilă, mai cu seamă că nu este o investiție pe care să o faci în fiecare zi. Astfel, este recomandat să apelezi la serviciile unei firme specializate în astfel de operațiuni, dar este bine să cunoști și tu ce presupune întregul proces, ca să iei decizii corecte. Acoperișul nu este doar un element care să-ți protejeze casa de intemperii și de pierderile de căldură, ci și o componentă importantă a designului exterior. În același timp, acoperișul poate oferi un spațiu adițional excelent pentru amenajarea unei mansarde. Totodată, cu cât este realizat din materiale de calitate, cu atât este mai rezistent, iar costurile de întreținere, mai mici.

Ce tipuri de acoperișuri există și care ar fi cel mai potrivit pentru nevoile familiei? Când și cum ar trebui renovat sau chiar înlocuit acoperișul casei? Ce acte îți sunt necesare pentru a putea renova acoperișul și ce buget estimativ ar trebui să aloci întregii operațiuni? Sunt întrebări firești pe care ți le pui, atunci când vrei să dai o nouă față acoperișului casei și ale căror răspunsuri te invităm să le descoperi în ghidul pe care ți l-am pregătit mai jos.

●       Tipuri de acoperișuri - cele mai populare forme

●       Importanța renovării acoperișului casei

●       Renovarea unui acoperiș - tipuri de lucrări

●       Ce buget estimativ îți trebuie pentru renovarea acoperișului

●       De ce acte ai nevoie pentru renovarea sau înlocuirea acoperișului

●       Ce materiale sunt recomandate pentru renovarea acoperișului

Tipuri de acoperișuri - cele mai populare forme

Acoperișul este una dintre cele mai importante componente ale unei case, pentru că el asigură:

●       protecția interiorului casei de fenomenele meteo;

●       protecția structurii de rezistenta a constructiei;

●       protecția pereților față de infiltrații;

●       izolația casei - nu permite transferul de căldură din interior în exterior și invers;

●       protecția față de incendii - de obicei, structura acoperișului este din lemn, așa că este important ca învelișul să aibă proprietăți ignifuge garantate de producător;

●       eficiența energetică - gradul de eficiență energetică depinde de materialele din care este realizat acoperișul și se referă la conservarea energiei, consumul redus de energie (mai ales dacă pe el sunt montate panouri solare);

●       ventilația - astfel încât să nu apară condensul, din cauza diferențelor de temperatură dintre interior și exterior.

Există mai multe tipuri de acoperișuri, cele mai populare dintre ele fiind:

●       acoperișul în 2 ape - este cel mai folosit tip de acoperiș; are două laturi înclinate, reunite într-o creastă centrală, formându-se un triunghi; aceste acoperișuri sunt excelente pentru scurgerea eficientă a apei, dar nu sunt indicate pentru zonele cu vânt puternic; pantele acoperișului pot fi simetrice sau inegale, caz în care conferă casei un aspect deosebit;

●       acoperișul în 4 ape - este al doilea cel mai întâlnit tip de acoperiș, pentru că este ușor de montat și poate fi utilizat indiferent de zona în care este amplasată clădirea (munte, deal, șes, mare); are patru laturi înclinate, reunite într-o creastă centrală; un astfel de acoperiș poate avea și forme inedite, cum ar fi acoperișul cu pantă frântă convex (folosit mai ales pentru amenajarea mansardelor) sau concav (ideal pentru terase);

●       acoperișul în 3 ape - are trei laturi înclinate și una verticală, reunite într-o creastă centrală; spre deosebire de acoperișul în 2 ape, acesta este recomandat pentru zonele în care curenții de aer sunt foarte puternici și vântul bate din mai multe direcții;

●       acoperișul într-o apă - are o singură latură înclinată, mai mult sau mai puțin abruptă; poate fi utilizat pentru case, hale industriale, clădiri comerciale, garaje;

●       acoperișurile de tip terasă - nu trebuie confundate cu acoperișul într-o apă, pentru că suprafața acestuia este orizontală, cu un grad de înclinație foarte mic (aproximativ 1,5%); acest tip de acoperiș este folosit, în general, pentru construcția blocurilor, a hotelurilor, centrelor comerciale, care sunt amplasate în zone însorite, cu puține precipitații (având o înclinație mică, nu asigură o scurgere eficientă a apei);

●       acoperișul cu formă complexă - are mai multe tipuri de pante, îmbinate astfel încât să acopere diverse porțiuni ale construcției; are un aspect spectaculos;

●       acoperișul cu pantă curbă - destinat construcțiilor cu caracter industrial și, rareori, pentru case.

Importanța renovării acoperișului casei

Un acoperiș are, de obicei, o durată de viață foarte mare (un model cu învelitoare de metal poate rezista și 50 de ani, fără să fie nevoie de reparații), dar, în timp, el poate suferi diverse modificări atât la nivel estetic, cât și funcțional.

În cazul în care intervin defecțiuni la nivelul învelitorii, întreaga structură a acoperișului poate fi afectată, în vreme ce deteriorările majore, care intervin la nivelul rezistenței lemnului șarpantei, de exemplu, necesită schimbarea întregului acoperiș. Ușoarele desprinderi ale unor piese auxiliare se rezolvă mai rapid, prin înlocuirea acestora de către specialiști.

Cum îți dai seama că e momentul să renovezi acoperișul

Dacă te întrebi când ar trebui să renovezi acoperișul, este bine să știi care sunt semnele ce arată că există anumite probleme la nivelul acestuia. Cum nu este indicat să aștepți până în ultimul moment, pentru că pagubele pot fi însemnate, iată cum îți poți da seama că e timpul să repari acoperișul:

●       constați că tavanul și pereții camerelor de la etajele superioare ale casei prezintă urme de deteriorare;

●       observi că în podul casei, pe care o deții într-un ansamblu rezidential sau în mediul rural, este umezeală și a apărut mucegaiul;

●       constați că proprietățile termice ale acoperișului nu mai sunt aceleași și, deși te-ai asigurat că sistemul de izolatie al casei este de calitate, totuși, se creează condens la etajul superior;

●       observi că au loc scurtcircuite la nivelul cablurilor electrice ce vin în contact cu apa infiltrată;

●       știi că acoperișul are o vechime foarte mare și durata de exploatare a materialelor de construcție a acestuia a fost depășită de mult timp;

●       constați că sunt defecțiuni la nivelul șuruburilor de prindere și apar infiltrații.

Structura clasică a unui acoperiș

Ca să îți dai seama mai bine cât de importantă este întreținerea corectă a acoperișului, renovarea lui sau chiar schimbarea acestuia, îți explicăm, în continuare, care sunt elemente de bază (ce trebuie verificate constant) ce formează structura unui acoperiș, pentru a evita neplăcerile create de deteriorarea lor:

●       coama/creasta - partea superioară a acoperișului, în care se unesc pantele acestuia; montarea învelitorilor, de exemplu, se face de la streașină spre creastă, de la dreapta spre stânga;

●       panta acoperișului/versantul/apa - suprafața sau suprafețele înclinate ale acoperișului; pe versanți se poate monta astereala, care este o căptușeală din lemn (scânduri) sau OSB;

●       coama înclinată - mai este denumită și muchia acoperișului și reprezintă îmbinarea pantelor pe înclinația lor;

●       streașina - segmentul care prelungește acoperișul dincolo de pereții clădirii, pentru ca apa să nu se scurgă direct pe pereți;

●       coșul de fum - unele acoperișuri sunt dotate cu un sistem de evacuare a gazelor sau fumului de la sistemul de încălzire;

●       jgheaburile - locul unde se colectează apa de pe versanții acoperișului;

●       burlanele - la fel ca jgheaburile, fac parte din sistemul pluvial al acoperișului; acestea contribuie la evacuarea apei colectate în jgheaburi;

●       lucarnele - ferestrele care sunt integrate în unele acoperișuri;

●       parazăpezile - sunt montate la marginea streșinii sau pe învelitoare, pentru a împiedica zăpada să alunece de pe acoperiș.

Renovarea unui acoperiș - tipuri de lucrări

Ca și în cazul fisurarii peretilor casei, și în situația în care acoperișul trebuie reparat sau înlocuit, există soluții moderne de înlocuire a materialelor și a pieselor vechi, cu altele de o calitate superioară, care să asigure o durabilitate mai mare. Este important să apelezi la serviciile unor firme autorizate, care și-au demonstrat profesionalismul de-a lungul timpului, pentru a te asigura că lucrările vor fi bine executate.

Factori de care să ții cont, înainte de renovarea acoperișului

Înainte de renovarea propriu-zisă a acoperișului, este bine să ții cont de anumiți factori care te vor ajuta să înțelegi mai bine planul lucrărilor ce urmează a fi realizate și să-ți gestionezi eficient și bugetul alocat pentru întreaga operațiune. Aceștia se referă la:

●       dimensiunile acoperișului - există mai multe tipuri de acoperiș, cu suprafețe diferite, care vor implica și costuri distincte, în funcție de complexitatea lucrărilor;

●       necesitatea cantității de materiale de acoperire - una dintre întrebările de bază, pe care este indicat să le adresezi specialiștilor care se ocupă de renovare, este legată de ce tipuri de materiale trebuie pentru acoperiș și care este cantitatea necesară;

●       izolația termică - reține că este important să folosești materiale de calitate, iar cele mai bune termoizolante sunt țigla din ceramică sau beton și plăcile ondulate din fibrociment; la polul opus se situează șindrila bituminoasă;

●       montarea unui sistem fotovoltaic sau a unor panouri solare pe acoperiș - dacă vrei să ai un consum mai eficient al energiei și să faci economii pe termen lung;

●       aspectul estetic - dacă intenționezi, de pildă, să vinzi casa pe care o ai în prezent, este important să-i crești valoarea și atractivitatea;

●       adăugarea unor elemente auxiliare - dacă vrei să adaugi acoperișului tău sisteme de hidroizolație sau de izolație specială pentru mansardă, aceste lucrări trebuie făcute înainte de montarea învelitorilor; prin urmare, specialiștii care se ocupă de renovare trebuie să știe aceste lucruri de la bun început;

●       demontarea și transportul materialelor vechi - ca în orice lucrare din domeniul construcțiilor, nu poți arunca deșeurile oriunde; din acest punct de vedere, cel mai simplu este să te asiguri, prin contract, că firma care realizează lucrările de renovare se va ocupa și de transportul materialelor vechi. 

Tipuri de lucrări pentru renovarea acoperișului unei case vechi

Durata de viață a unui acoperiș depinde nu numai de calitatea materialelor folosite la construirea sau la renovarea lui, ci și de felul în care sunt realizate lucrările și modul în care reușești să-l întreții corect, de-a lungul timpului. La fel de importante sunt și condițiile de mediu: cantitatea mare de precipitații, vântul puternic, temperaturile extreme, schimbările de temperatură.

În ceea ce privește principalele tipuri de lucrări pentru renovarea acoperișului unei case vechi, acestea sunt:

●       identificarea problemelor - este prima etapă a procesului de renovare a acoperișului; în funcție de gravitatea deteriorărilor sau defecțiunilor, se stabilește mai departe planul de reparații sau chiar de înlocuire a acoperișului;

●       demontarea vechiului acoperiș - pentru a putea inspecta structura acoperișului, este nevoie de demontarea acestuia; 

●       refacerea șarpantei - dacă există deteriorări majore la nivelul acesteia, șarpanta trebuie să fie schimbată sau reparată; totodată, sunt indicate și reparațiile de la nivelul asterelii (stratul de scânduri/căptușeala care acoperă scheletul șarpantei, fixat peste căpriori);

●       reparații la nivelul învelitorii - de cele mai multe ori, deteriorările apar la nivelul învelitorii; uneori, este necesară înlocuirea completă a acesteia, dar în unele cazuri, poate fi păstrată;

●       repararea sistemului pluvial - fiecare piesă a acestuia (streașină, burlan, jgheaburi) trebuie verificată și reparată sau înlocuită.

Ce buget estimativ îți trebuie pentru renovarea acoperișului

Dacă renovarea acoperișului se poate rezuma doar la câteva lucrări de întreținere, atunci află că, în funcție de materialul din care e realizat învelișul, vopsirea poate costa între 30 și 100 de lei/mp, curățatul și repararea jgheaburilor poate porni de la 25 lei ml, prețul hidroizolației (reparația infiltrațiilor) se învârte în jurul sumei de 100 de lei/mp, iar spălatul acoperișului pleacă de la 15 lei/mp.

În funcție de felul în care negociezi cu firma care îți va renova acoperișul, poți opta pentru diverse pachete de lucrări. De exemplu, schimbarea învelitorii metalice, cu tot cu manoperă, folie anticondens și șipcă, poate costa 150-180 de lei/mp, în vreme ce montarea unui sistem complet de jgheaburi și burlane ar putea atinge suma de 120 lei ml.

Dacă este nevoie de schimbarea în totalitate a acoperișului, prețul total al unui acoperiș clasic, cu toate piesele de tâmplărie, manopera, furnizarea și montarea învelitorii pornește de la 25 lei/mp și poate ajunge la 45 lei/mp, prețul mediu fiind de 30 lei/mp. Prin urmare, dacă te întrebi cât costă acoperișul unei case de 100 mp, atunci prețul poate varia între 2500 de lei și 4500 de lei. Reține, însă, că prețul total diferă, în funcție de zona în care te afli (oraș, sat, munte, șes), materialele folosite (clasice sau de ultimă generație), cerințele speciale pe care le ai, tehnologiile moderne folosite pentru renovarea sau înlocuirea acoperișului.

Construirea eficientă a bugetului dedicat renovării acoperișului

Pentru a te asigura că bugetul estimat este unul realist și că nu vei avea surprize neplăcute, este bine să ții cont de câteva sfaturi utile:

●       solicită firmei specializate un portofoliu de lucrări și documentează-te despre rezultatele obținute cu alți clienți;

●       negociază oferta de preț completă, care implică atât materialele de bază, accesoriile, cât și manopera; asigură-te că sunt specificate suprafața totală a acoperișului, dar și piesele auxiliare;

●       cere toate informațiile necesare despre materialele folosite, termenul de finalizare și garanție;

●       alege cel puțin trei firme și analizează ofertele și condițiile fiecăreia;

●       nu te orienta după cele mai ieftine variante, ci după calitatea materialelor și a lucrărilor.

De ce acte ai nevoie pentru renovarea sau înlocuirea acoperișului

Simpla renovare sau reparare a unui acoperiș nu necesită niciun fel de autorizație de construire/desființare, atât timp cât nu se modifică forma învelitorilor, a teraselor ori a acoperișului cu totul, nici materialele din care sunt realizate. În caz contrar, orice renovare sau înlocuire a acoperișului implică, potrivit Legii 50/1991, cu modificările aduse, obținerea unui Certificat de Urbanism de la primărie și a unei autorizații de construcție.

Astfel, actele de care vei avea nevoie pentru obținerea Certificatului de Urbanism sunt:

●       cere-tip;

●       copie a actului de proprietate;

●       chitanță de achitare a taxei de eliberare a Certificatului de Urbanism;

●       două planuri cadastrale la scară 1/500;

●       două planuri cadastrale la scară 1/2000.

Citește și Certificatul de urbanism - ce este, cine are nevoie de el si cum il obtii

Pentru autorizația de construire, ai nevoie de:

●       copia legalizată a actului de proprietate;

●       certificatul de rol fiscal;

●       proiectul pentru obținerea autorizației de construire;

●       avizele solicitate prin Certificatul de Urbanism;

●       copie a Certificatului de Urbanism;

●       contract cu o firmă de salubrizare;

●       acord notarial al vecinului ori al coproprietarilor;

●       chitanța pentru plata taxei de emitere.

Ce materiale sunt recomandate pentru renovarea acoperișului

Dincolo de manoperă în sine, estimarea unui buget realist (pentru construirea unui plan de lucrări, alegerea materialelor pentru renovarea sau schimbarea acoperișului) este esențială, pentru că, în funcție de calitate, va depinde și durata de viață a produsului. Cum nu faci o astfel de investiție frecvent și nu vrei ca noul acoperiș să te țină câteva luni sau un an, iată care sunt recomandările specialiștilor în ceea ce privește materialele:

●       materiale pentru șarpantă - dacă este nevoie de repararea sau înlocuirea ei, ai de ales între lemn, metal sau beton; cu toate că lemnul este cel mai des folosit, fiind ieftin și practic, acesta nu este la fel de rezistent ca metalul sau betonul; este important de reținut că, în cazul șarpantei din lemn, sunt folosite scânduri pentru astereală, care acoperă scheletul acesteia, oferind o susținere suplimentară acoperișului;

●       materiale pentru învelitoare - în funcție de înclinația acoperișului, de zona în care locuiești, condițiile meteo, poți opta pentru mai multe materiale, cum ar fi:

○       țigla ceramică - acoperișurile din ceramică au un aspect roșiatic deosebit și sunt foarte rezistente; dacă este bine întreținut, durata de viață a unui astfel de acoperiș poate fi de peste 40 de ani; pentru acoperirea unui metru pătrat, vei avea nevoie cam de 10 plăci; înclinația acoperișului ar trebui să fie de 15-17 grade;

○       țigla din beton - de obicei, este folosită pentru a reda aspectul țiglei ceramice; are un cost mai redus decât aceasta, pentru că este mai puțin rezistent; un acoperiș din țiglă din beton poate dura 20-40 de ani și absoarbe mai multă apă decât ceramica; plăcile sunt destul de grele și necesită lucrări speciale pentru montare, iar înclinația acoperișului ar fi indicat să fie între 22-45 de grade;

○       țigla din ardezie - dacă dispui de un buget generos și vrei să dai un aer aparte casei tale, poți alege țigla din ardezie, recunoscută pentru durabilitate; un astfel de acoperiș poate rezista și peste 100 de ani; ardezia naturală este de 2-3 ori mai scumpă decât ceramica sau betonul;

○       țigla metalică - este una dintre cele mai moderne soluții, iar un astfel de acoperiș poate avea o durată de viață de 50 de ani, dacă știi să-l întreții corect; este un material rentabil, pentru că este ieftin și permite înlocuirea foarte facilă, la nevoie; țigla metalică este foarte ușoară și se montează simplu;

○       tabla - este unul dintre cele mai practice materiale, dar trebuie să izolezi foarte bine casa și este bine să optezi pentru tablă anticondens; tabla fălțuită este des folosită, pentru că are un sistem de prindere fără cuie și se montează foarte ușor; ca să-i prelungești durata de viață, este bine să optezi pentru tratamente suplimentare, cum ar fi împotriva apei sau acțiunii razelor UV;

●       materiale pentru burlane și jgheaburi - pentru sistemul pluvial, pot fi folosite piese din metal, PVC, oțel, aluminiu.

Renovarea acoperișului poate fi o provocare dificilă, pentru că este un proces complex și presupune nu doar lucrări de foarte bună calitate, ci și alegerea unor materiale performante, în funcție de nevoile tale și ale celor dragi. Ținând, însă, cont de recomandările de mai sus, poți obține ceea ce îți dorești. Reține că un acoperiș bine întreținut poate dura, în medie, 40-50 de ani.

Ultima editare: 09 iunie 2021

Dă share în social media