Credite ipotecare

Ce să analizezi la un credit ipotecar, dincolo de dobândă

Deoarece creditul ipotecar se întinde pe o perioadă lungă, de 20-30 de ani, dobânda e doar unul, dar nu singurul sau întotdeuna cel mai important factor pe care trebuie să îl ia în calcul cei care caută să își finanțeze viitoarea locuință, a punctat Anca Bidian, CEO KIWI Finance, în cadrul webinarului Real Estate. Real Talk dedicat finanțării locuinței visate. Acesta a fost organizat de Storia.ro în parteneriat cu Business Magazin în luna iulie.

„Atunci când îl obţii, creditul ipotecar nu se termină, ci abia începe.”

Oamenii trebuie să fie atenți atât la pachetul de asigurări asociat unui credit, cât și la condițiile ofertei în situația în care aceștia decid în viitor să nu își mai vireze salariul la banca respectivă. Un alt criteriu de luat în calcul în anumite situații este durata necesară până la semnarea contractului și flexibilitatea de a aduce schimbări pe parcursul acestuia.

„E important să ai niște criterii când alegi creditul, ca să nu te aleagă el pe tine.”

Brokerul e cel care cunoaște toți acești factori și poate să îi traducă în termeni ușor de înțeles și de comparat de către clientul final, astfel încât acesta să poată alege creditul ipotecar care îi îndeplinește cel mai bine criteriile. Totul fără niciun cost pentru client.

Identifică gratuit cea mai bună soluție de creditare. Pentru casa ta de pe Storia.ro. Ia legătura cu un broker.

Mai multe concluzii utile celor care își caută casa și creditul în această perioadă sunt punctate în articolul scris de Ioana Matei pentru Business Magazin.

Care sunt primele lucruri la care trebuie să fii atent când vrei să iei un credit pentru locuinţa visată?

Înregistrarea video a webinarului este disponibilă gratuit pe pagina de Facebook Storia.ro.

Urmărește al 10-lea webinar Storia.ro: Cum alegi cel mai bun credit pentru casă?

Real Estate. Real Talk este o serie gratuită de webinarii adresată deopotrivă agenților, dezvoltatorilor și proprietarilor, precum și cumpărătorilor sau chiriașilor. Este realizată de Storia.ro în parteneriat cu Business Magazin.

Vezi toate webinariile din seria Real Estate. Real Talk.

Anca Bidian e CEO KIWI Finance, parte a OLX Group. A fondat prima companie de intermediere credite din România, în 2003, atunci sub denumirea Gemini Consulting, astăzi KIWI Finance. De curând a fost recunoscută cu un Lifetime Achievement în Finance Award la gala Business Arena unde s-au acordat premiile pentru cele mai admirate femei din business.

Storia.ro e platforma de imobiliare cu cele mai multe anunţuri din piaţă – peste 200.000. Lansată de OLX, aceasta primeşte peste 5 milioane de vizite lunar, putând fi accesată atât de pe desktop, cât şi prin aplicaţiile de iOS și Android. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniştilor pentru a identifica cea mai bună soluţie de creditare.

Ultima editare: 05 iulie 2022
Back to top button