Schimbări în piața imobiliară – concluzii de la webinarul Storia.ro

25 mai 2020

Publicat de storia

Schimbări în piața imobiliară – concluzii de la webinarul Storia.ro

Au trecut un pic peste 2 luni în care în România a fost declarată starea de urgență, care a presupus încetarea oricăror deplasări care nu sunt absolut necesare, și câteva zile de la trecerea la starea de alertă, care vine cu mai multe măsuri de relaxare.

Ce impact a avut această perioadă în piața imobiliară și la ce ne putem aștepta în viitor? Pentru că e nevoie de răspunsuri pertinente, Storia.ro a inițiat în luna mai seria de webinarii gratuite Real Estate. Real Talk. Aceasta le e adresată deopotrivă agenților, dezvoltatorilor și proprietarilor, precum și cumpărătorilor sau chiriașilor.

Pentru a analiza primul impact al pandemiei pe piața imobiliară, l-am invitat să vorbească pe Georgian Marcu, Consultant & Owner al agenției Green Angels. Iată câteva dintre subiectele abordate de acesta în cadrul webinarului de luni, 18 mai, ghidat de întrebările Ioanei Matei, jurnalist la Business MAGAZIN.

UPDATE: Următorul webinar Real Estate. Real Talk. e programat pentru luni, 25 mai, de la ora 15:00. Dacă te fascinează neuroștiința și vrei să afli ce trăsături sunt necesare pentru a performa într-o criză, participă la discuția cu Paul Olteanu, unul dintre creatorii podcastului Mind Architect. Linkul de eveniment este aici

DATE OFICIALE DISPONIBILE

Pentru a putea analiza impactul acestei perioade la nivel de date, invitatul a menționat câteva cifre relevante de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANPCI).

Astfel, luna martie a marcat o creștere de 8.5% a numărului de tranzacție, modificare pe care Georgian Marcu o atribuie dorinței de încheiere a antecontractelor semnate cu ceva timp în urmă. În ce privește anunțurile noi, oferta a scăzut cu 70% în primele două săptămâni de izolare, ceea ce a dus la creșteri ale prețurilor de 1-2%.

În schimb, luna aprilie a venit cu o scădere a tranzacțiilor de 30-35% la nivel național, un nivel similar cu cel din alte țări. Doar în București scăderea a fost mai mică față de restul țării.

Rămâne interesant de văzut ce se întâmplă până la finalul lunii mai, care va avea o perioadă egală de zile cu stare de urgență și stare de alertă. În acest moment, nu mai există piedici semnificative pentru semnarea unui contract de vânzare-cumpărare.

ESTIMĂRI PENTRU VIITOR ȘI IMPACTUL ASUPRA PREȚURILOR

Este prea devreme pentru a face estimări și nu doar speculații, spune Georgian Marcu. „Să nu uităm că piața imobiliară e dintre cele mai inelastice piețe, în orice țară, și necesită timp. Din momentul în care un potențial cumpărător decide să cumpere până în momentul în care semnează contractul la notariat durează în medie între 3 și 6 luni, în funcție de segmentul de piață.”

Pentru că foarte multe dintre semnările finale de azi sunt pe baza antecontractelor din trecut, nu se pot trage concluzii despre impactul pandemiei asupra prețurilor din imobiliare. Analize corecte se vor putea face abia când vor exista suficiente tranzacții atât începute, cât și finalizate în această perioadă.

Celor care vor să înțeleagă mai bine evoluția imobiliarelor, Georgian Marcu le recomandă să urmărească evoluția economiei în general - câți dintre oamenii intrați în șomaj tehnic se vor întoarce la lucru, dacă vor fi falimente și scăderi majore de venituri, cât de ușor acordă băncile credite. Abia atunci când puterea de cumpărare va scădea dramatic s-ar putea corecta niște prețuri. Însă nu neapărat semnificativ, pentru că România are unul dintre cele mai bune corelații între veniturile cetățenilor și prețurile proprietăților.

„România mai are o caracteristică – un grad de proprietate extrem de ridicat, de 96%, cel mai ridicat din Uniunea Europeană. În plus, avem un nivel scăzut al ponderii creditelor ipotecare din PIB. Asta ne ajută foarte mult când vine o criză, nu vedem foarte mulți oameni care să nu își mai poată plăti ratele, comparativ cu alte țări. Eu văd stând destul de bine piața imobiliară”, a precizat proprietarul Green Angels.

AȘTEPTĂRILE CUMPĂRĂTORILOR

Înainte, căminul ținea mai mult loc de dormitor, însă în ultima perioadă de lucrat de acasă, acesta a ținut loc de școală, birou, grădiniță, restaurant, loc de petrecere a timpului liber. Așa, românii au remarcat plusurile și minusurile locuinței actuale, lucru care le-a schimbat lista de criterii și preferințe.

Dacă în trecut oamenii cereau justificări pentru costul teraselor, acum sunt mult mai dornici să cumpere case cu grădină, apartamente cu terase sau cu balcon deschis.

„Înainte aveam o problemă în a-i explica clientului de ce trebuie să plătească și terasa, de ce e o diferență de preț între două apartamente cu aceeași suprafață utilă doar pentru că unul are terasă și altul nu. Acum au înțeles că un spațiu deschis merită toți banii”, a spus invitatul.

Această preferință are șanse să se mențină pe termen mediu și lung doar în măsura în care oamenii vor putea continua să lucreze de acasă, altfel mulți nu vor fi dispuși să stea la distantă de locul de muncă și să petreacă timp semnficativ în trafic.

De asemenea, în această perioadă, cei care intenționau doar să schimbe zona au pus pe pauză mutarea. În schimb, s-ar putea să decidă schimbarea locuinței oamenii care au remarcat în ultimele luni că spațiul actual nu le este suficient și vor o calitate a vieții acasă mai mare.

OPORTUNITĂȚI PENTRU AGENȚII IMOBILIARI

Prioritatea agenților, a dezvoltatorilor și a oricărui om în perioada următoare, până la găsirea unui vaccin sau a unui tratament împotriva noului virus, va trebui să rămână siguranța.

În acest context, interacțiunile față în față vor fi reduse numeric, dar vor crește din punct de vedere calitativ.

Agenții trebuie să se asigure că potențialii cumpărători primesc de la bun început toate informațiile necesare astfel încât la vizionare să vină doar cei cu șanse foarte mari să încheie tranzacția.

Georgian Marcu remarcă o oportunitate pentru agenți și agenții de a se reinventa și de a ocupa astfel o cotă mai mare de piață.

„Sunt foarte mândru de piața agenților imobiliari din România, pentru că am văzut foarte multe inițiative din partea colegilor în a se diferenția. De la Whatsapp Video, Facetime, tururi virtuale, inclusiv VR, s-a pus foarte mult accent pe video. Dacă înainte făceau asta doar câțiva, acum sunt sute. Oamenii și-au bătut capul pentru a rezolva problemele clienților lor, ceea ce e de admirat. În alte țări adaptarea nu s-a întâmplat la fel de repede sau în așa de mare măsură”, a punctat invitatul.

Va fi și o perioadă în care se face diferența dintre profesioniști și amatori, a mai spus Georgian Marcu. Agenții obișnuiți să facă tranzacții foarte ușor sau să le piardă timpul potențialilor clienți cu anunțuri înșelătoare vor dispărea.

Pentru dezvoltatorii care au deja un proiect, recomandarea ține tot de partea de marketing, unde prioritară e identificarea publicul țintă corect pentru produsul oferit. „E nevoie de o viziune nouă, de o reinventare a planurilor de marketing, cu mai mult efort investit în partea de prospectare, atragere a clientului, precalificare, interacțiunea finală având în viitor un impact mai mic din punct de vedere al timpului în procesului de tranzacționare. Cred că piața agențiilor va ieși mai bine decât atunci când a intrat.”

Ultima editare: 25 iunie 2020

Dă share în social media