Organizare

[Gáspár György] Cum să-ți organizezi mai bine ziua și să aduci în casă rutinele din trecut

 De două luni, traversăm o stare de anxietate colectivă căreia fiecare dintre noi se străduiește să îi facă față cât mai bine. În fața imprevizibilului, ce ne ajută să preluăm controlul și să revenim la o stare de stabilitate liniștitoare e stabilirea unei rutine adaptate noului context.

 Citește recomandările lui Gáspár György, psiholog clinician și psihoterapeut relațional, în al doilea material din seria Renovări personale, prin care Storia.ro readuce starea de bine de acasă.

 Dacă vrei soluții pentru diminuarea anxietății sau practicarea stării de mindfulness, parcurge și celelalte articole din serie.

 Susține proiectul cu un share pe pagina ta sau dând linkul cuiva care ar avea nevoie de el.  

Pentru ca ziua să înceapă cu adevărat bine, este important ca tu să fi dormit cel puțin 8 ore pe timpul nopții. Apoi, când deschizi ochii, să nu întinzi mâna după telefon, ci să-ți acorzi câteva minute pentru a-ți simți corpul, îndreptându-ți atenția spre fiecare parte, începând de la cap spre picioare. Deschide fereastra, apoi respiră profund și conștient, observând cu atenție care e starea ta de spirit. Fără judecată critică și fără să respingi eventualele emoții sau senzații neplăcute. Apoi, să fii la fel de curios față de persoana care-ți este alături, fiind recunoscător că nu ai dormit singur.

Potrivit psihologiei relaționale, păstrarea intimității și adâncirea iubirii necesită să identificăm, zilnic, minimum 3 motive pentru care îi suntem recunoscători partenerului de viață. Nu trebuie să fie mereu unele noi, fiindcă există motive ce rămân valabile toată viața. Dar – pentru cei dotați cu multă imaginație – căutarea de noi motive este, în sine, un demers care vă face pe amândoi să vă simțiți mai buni și vă înseninează atmosfera în cuplu.

Se știe că relația de prietenie dintre doi parteneri de cuplu influențează satisfacția sexuală în proporție de 70%. Lucrurile se leagă. Nu întâmplător, partenerii care se declară a fi și buni prieteni sunt aceia care fac față mai bine provocărilor vieții. Lor le rămâne disponibilitate și pentru viața intimă. Le face bine să petreacă timp împreună.

După rutina matinală – igienă fizică, mic dejun sănătos și ținută de zi – este înțelept să îți notezi într-o agendă, pas cu pas, tot ce ai de rezolvat în ziua respectivă. Și aici mă refer atât la treburile gospodărești, cât și la proiectele profesionale sau apelurile telefonice pe care le ai de dat pentru a menține legătura cu familia extinsă și prietenii. În perioadele stresante (cum a fost cea de anxietate colectivă, pe care am trăit-o cu toții în starea de urgență și o trăim acum, în starea de alertă), memoria de lucru are nevoie de mai multă susținere din partea noastră. Așa că agenda este „secretara“ care-ți stă la dispoziție. Fiecare activitate, țintă și întâlnire online merită pusă mai întâi pe hârtie, dacă vrei să ai stabilitate și control asupra a ceea ce urmează să se întâmple. Fără să fii consumat și de gândurile că uiți mai mult și mai des decât de obicei.

Este posibil ca prima activitate a zilei tale să fie cursul de yoga în fața calculatorului, alături de grupul virtual al celor care știu că sănătatea minții este la fel de importantă ca igiena corpului. Sau poate că, mai întâi, este nevoie să-ți încurajezi copilul să-și pregătească spațiul pentru școala virtuală. (Oricât de tare te-ai grăbi sau te-ai stresa, amintește-ți mereu că atitudinea copilului față de viață este, de obicei, mai sănătoasă decât atitudinea adultului, fiindcă e mult mai naturală.)

Indiferent ce-ai face, încearcă să fii recunoscător pentru fiecare clipă – nu se va mai întoarce. Schimbarea nu-i ușoară, dar este esențială. „Cultivă-ți flexibilitatea psihologică și capacitatea de adaptare la noi contexte de viață“ – acesta ar putea fi motto-ul ultimelor două luni de criză și pandemie.

Câtă vreme stai în izolare sau lucrezi de acasă, biroul tău va fi acolo unde se află calculatorul tău. Poate că te-ai instalat într-un colț de sufragerie sau la masa din bucătărie. Evident, spațiul nu va fi atât de formal ca cel de la slujbă. Dar dacă îți pui la îndemână câteva obiecte de birotică (post-it, foi și pixuri), creierul tău va crea conexiunile necesare pentru ca tu să intri în atmosfera de la job și să te concentrezi mai bine pe activitățile profesionale.

Întâlnirile cu prietenii și ceaiul de după-amiază, pe care obișnuiai să-l servești alături de cineva apropiat, le poți programa la fel ca mai înainte. Însă acum te poți bucura de traficul lejer dintre living și bucătărie, ținând cont de faptul că, potrivit unor sondaje, petrecem anual peste 38 de ore blocați în trafic. Cu ajutorul internetului, poți călători în doar câteva secunde până într-o altă țară sau chiar pe un alt continent.

A… și încă ceva: amintește-ți să râzi măcar o dată pe zi. Un copil de 6 ani râde de trei ori mai mult decât un adult, într-o zi obișnuită. Iar studiile ne dovedesc că râsul cu poftă reduce anxietatea, durerea și previne infecțiile, dar și bolile cardiovasculare. Și – oricât de ciudat ar părea – 10-15 minute de râs pot duce la arderea a 40 de calorii. Știu că îți vine greu să râzi atunci când viața ți-a scos provocări în cale, dar este important să ai o viziune realistă asupra lucrurilor și să-ți reamintești că situația nu este niciodată atât de disperată pe cât pare.

Dacă ne uităm la ce s-a petrecut cu noi în ultimele săptămâni, putem conchide că, mai mult ca oricând, locuința personală a devenit cea mai importantă creație a noastră. Acum e momentul să te feliciți pentru decorațiunile sofisticate și aparent inutile pe care le-ai achiziționat în trecut și care azi înfrumusețează mediul tău de viață (atât personal, cât și profesional). În interiorul locuinței, se nasc în fiecare zi noi amintiri, aici se dă tonul întregii zile și tot aici încheiem programul de școală și de muncă.

„Acasă“ este locul în care ne regăsim intimitatea, siguranța fizică și liniștea psihică. Tot aici vrem să ne cultivăm umanitatea și să ne dezvoltăm personalitatea. Ce ne-am dori să transmită casa noastră despre cine suntem noi? Și cum ne-am dori să ne simțim în ea? Majoritatea și-ar dori să emane încredere, individualitate, autenticitate și creativitate. O locuință nu este doar un imobil. E adăpostul nostru în fața lumii. Și, uitându-ne la schimbările din ultima perioadă, este clar că locuința noastră a devenit adăpostul nostru în fața nesiguranței. E astăzi universul fiecăruia dintre noi.

Ultima editare: 16 iunie 2020

Raluca Alexandra Cozmenco

De mai bine de un an scrie articole pentru unul dintre cele mai mari bloguri de design interior din România. Crede cu tărie că designul și atmosfera locurilor în care trăim și muncim ne influențează starea de spirit și o fascinează felul în care un spațiu își schimbă aerul numai prin repoziționarea unora dintre obiectele de decor deja existente.
Back to top button