Agentia Imobiliara Acasa
Roman, Romania
Despre Acasa Imobiliare se vorbește în Roman și în special în județul Neamt de mai bine de 20 ani, când am început să scriem povestea industriei imobiliare.
Domeniul imobiliar face parte din viața fiecăruia dintre noi, la un moment dat sau în mod constant și pregnant, fiind, poate, primul pas spre propria locuință, miza unui business sau decizia care poate schimba o carieră, un statut social sau interacțiunea cu ceilalți.
Pentru că o casă, un teren sau o construcție sunt, de fapt, experiențe, etape și decizii, ce trebuie a fi tratate cu maximă seriozitate și deplină cunoaștere a pieței.
Acestea sunt principiile Acasa Imobiliare, un brand care s-a poziționat pe piața din Roman cu servicii imobiliare ce au la bază calitatea, profesionalismul, informarea constantă și respectul pentru parteneri, clienți, colaboratori.
De ce Agenția Imobiliara Acasa?
Pentru că prețuim timpul dumneavoastră. În imobiliare, ca în orice domeniu de larg consum, cu cât segmentul de public este semnificativ numeric, cu atât promptitudinea, dinamica fac diferența. Iar pentru noi, toate acestea se traduc printr-o ofertă de proprietăți și terenuri însemnată.
Pentru că deținem toate pârghiile necesare pentru informare. În domeniul imobiliar, la baza unei tranzacții reușite se află cunoașterea și înțelegerea oportunității de către fiecare dintre clienții noștri. Cunoaștem perfect toate zonele municipiului Roman , intențiile dezvoltatorilor, investițiile viitoare și prognozele de creștere sau de scădere ale pieței.
Pentru că oferim mai mult decât intermediere. Industria modernă a pieței imobiliare se construiește pe baza serviciilor de consultanță și de audit. Așadar, pentru fiecare client sau partener, beneficiem de expertiza necesară oferirii sfaturilor, astfel încât să fim siguri că tranzacția pune în valoare obiectivele clienților.
Pentru că suntem cea mai veche agenție imobiliară din Roman reușim să le oferim rapid clienților noștri acces la acele oferte care îndeplinesc cu exactitate nevoile și cerințele prezentate consultanților noștri.
Informaţii detaliate se pot obţine de la biroul Agenţiei Imobiliare Acasă, la numărul de telefon sau 0737526061 , sau la sediul agenţiei din Roman, strada Rahovei, bloc 3, vizavi de Primăria Roman, sub cofetăria Tosca.
- 737
7ani pe Storia
402proprietăți de vânzare
12proprietăți de închiriat
Oferta noastra
Anunturi: 402
De vanzare apartament 2 camere 37.900
Roman, Neamt
37 900 €758 €/m²2 camere50 m²De vanzare garsonire 28.000 euro
Roman, Neamt
28 000 €824 €/m²1 cameră34 m²De vanzare garsoniera 27.000 euro
Roman, Neamt
27 000 €711 €/m²1 cameră38 m²De vanzare garsoniera 41.000 euro
Roman, Neamt
41 000 €911 €/m²1 cameră45 m²De vanzare garsoniera garsoniera 25.000
Roman, Neamt
25 000 €658 €/m²1 cameră38 m²De vanzare garsoniera 18.000 euro
Roman, Neamt
18 000 €720 €/m²1 cameră25 m²De vanzare garsonire 19.000 euro
Roman, Neamt
19 000 €760 €/m²1 cameră25 m²De vamzare garsoniera 34.000 euro
Roman, Neamt
34 000 €895 €/m²1 cameră38 m²De vanzare apartament 2 camere 35.000 euro
Roman, Neamt
35 000 €700 €/m²2 camere50 m²De vanzare apartament 2 camere 47.500 euro
Roman, Neamt
47 500 €819 €/m²2 camere58 m²De vanzare apartament 2 camere 37.900
Roman, Neamt
37 900 €758 €/m²2 camere50 m²De vanzre casa in Roman,mobilata+utilata
Roman, Neamt
120 000 €1000 €/m²3 camere120 m²De vanzare teren in Roman , 2500mp
Roman, Neamt
62 500 €25 €/m²2.500 m²De vanzare garsoniera,38mp,renovata
Roman, Neamt
27 500 €724 €/m²1 cameră38 m²De vanzare 4 camere , etej intermediar , 45000 euro
Roman, Neamt
45 000 €577 €/m²4 camere78 m²De vanzare casa noua,97000 euro,mobilata+utilata
Roman, Neamt
97 000 €933 €/m²3 camere104 m²De vanzare casa noua 76.000,suprafata 180mp
Roman, Neamt
76 000 €422 €/m²4 camere180 m²De vanzare vila in Roman,lux,teren 850
Roman, Neamt
385 000 €1925 €/m²4 camere200 m²De vanzare vila in Roman teren 850
Roman, Neamt
240 000 €282 €/m²3 camere850 m²De vanzare vila Sf Geheorghe
Roman, Neamt
350 000 €500 €/m²3 camere700 m²De vanzare vila zona Sf Gheorghe
Roman, Neamt
175 000 €9722 €/m²4 camere18 m²De vanzare apartament 2 camere zona politiei 35.000
Roman, Neamt
35 000 €603 €/m²2 camere58 m²De vanzare apartament 2 camere 29.500 euro
Roman, Neamt
29 500 €702 €/m²2 camere42 m²De vanzare apartament 3 camere 31.000
Roman, Neamt
31 000 €738 €/m²3 camere42 m²
Locații recomandate
- Apartamente de vânzare - Dambovita
- Apartamente de vânzare - Bistrita-Nasaud
- Apartamente de vânzare - Tulcea
- Apartamente de vânzare - Brasov
- Apartamente de vânzare - Braila
- Apartamente de vânzare - Arges
- Apartamente de vânzare - Arad
- Apartamente de vânzare - Bucuresti
- Apartamente de vânzare - Suceava
- Apartamente de vânzare - Sibiu
- Apartamente de vânzare - Neamt
- Apartamente de vânzare - Vaslui
- Apartamente de vânzare - Caras-Severin
- Apartamente de vânzare - Botosani
- Apartamente de vânzare - Cluj
- Apartamente de vânzare - Ialomita
- Apartamente de vânzare - Valcea
- Apartamente de vânzare - Prahova
- Apartamente de vânzare - Gorj
- Apartamente de vânzare - Giurgiu
- Apartamente de vânzare - Bacau
- Apartamente de vânzare - Alba
- Apartamente de vânzare - Harghita
- Apartamente de vânzare - Teleorman
- Apartamente de vânzare - Vrancea
- Apartamente de vânzare - Iasi
- Apartamente de vânzare - Satu Mare
- Apartamente de vânzare - Hunedoara
- Apartamente de vânzare - Buzau
- Apartamente de vânzare - Maramures
- Apartamente de vânzare - Ilfov
- Apartamente de vânzare - Constanta