Ciprian Gabriel
Simion Barnutiu, Romania
Ne vom concentra mereu asupra nevoilor clienţilor noştri și vom încerca în mod constant să dezvoltăm şi să sprijinim relaţia cu aceștia. Suntem comunicativi şi determinaţi, ne respectăm angajamentele, ne stabilim obiectivele în funcție de cerințele clienților noștri.
Suntem recunoscuţi pentru experienţa în domeniul imobiliar, pe care am dobândit-o încă din anul 1998. Experienţa acumulată cu fiecare tranzacţie, precum şi cei peste 18 ani de vechime, ne-au asigurat un loc printre companiile imobiliare de succes, iar garanția reușitei echipei noaste o reprezintă respectul, creativitatea, consecvența, dinamismul și satisfacerea tuturor cerințelor și a nevoilor tale. Avem un personal calificat și cu experiență în domeniul imobiliar, iar noi facem ca alegerea ta să fie profitabilă și să aducă liniștea căminului și a familiei tale.
Proprietățile postate oferă celor interesați informații referitoare la anul construcției, zona în care este amplasată, numărul de nivele, suprafața utilă sau construită a imobilului, vecinătăți, starea construcției, numârul de camere, locurile de parcare, garaje, panorama, expunerea, utilități, dotări, locuri de interes personal, planurile apartamentelor, rețelele de utilități, precum și prețuri.
Vă aşteptăm să apelaţi cu încredere la noi!
- 744
7ani pe Storia
142proprietăți de vânzare
2proprietăți de închiriat
Oferta noastra
Anunturi: 142
Apartament 125mp Construcție Nouă finisat, mobilat, utilat zona Brădet
Pacii, Zalau, Salaj
120 000 €956 €/m²3 camere125,5 m²Reactualizat
Apartament 3 camere hol în Z etaj 2 finisat zona Spitalului Judetean
Pacii, Zalau, Salaj
63 900 €983 €/m²3 camere65 m²Casa single Constructie Noua 198 mp 5 ari teren zona Cartier Bradet
Pacii, Zalau, Salaj
219 500 €1109 €/m²4 camere198 m²Apartament 3 camere 42 mp mobilat utilat zona Kaufland
Pacii, Zalau, Salaj
40 000 €952 €/m²3 camere42 m²Apartament 2 camere 50 mp etaj 4 din 5 mobilat utilat Dva Nord
Pacii, Zalau, Salaj
50 000 €1000 €/m²2 camere50 m²Apartament 3 camere 65 mp etaj 3 mobilat utilat la cheie zona Bradet
Pacii, Zalau, Salaj
82 500 €1269 €/m²3 camere65 m²Apartament 3 camere zona Lidl bloc din cărămidă parțial mobilat
Simion Barnutiu, Zalau, Salaj
64 900 €1014 €/m²3 camere64 m²Apartament 2 camere 37 mp/nivel finisat la cheie zona Dumbrava Nord
Pacii, Zalau, Salaj
46 000 €1243 €/m²2 camere37 m²Teren intravilan 575 mp zona Sărmaș 21.000 Euro
Sarmas, Zalau, Salaj
21 000 €37 €/m²575 m²Apartament 3 camere 90 mp Ultrafinisat mobilat la cheie zona Dumbrava
Pacii, Zalau, Salaj
76 000 €844 €/m²3 camere90 m²Apartament 2 camere 50 mp 2 balcoane zona Centrala
Pacii, Zalau, Salaj
54 000 €1080 €/m²2 camere50 m²Apartament 4 camere 80 mp etaj 1 Ultrafinisat zona Porolissum 85.000 E
Pacii, Zalau, Salaj
85 000 €1063 €/m²4 camere80 m²Apartament 3 camere 74 mp etaj 4 cu pod zona Crisan cu garaj 86.000 E
Pacii, Zalau, Salaj
86 000 €1162 €/m²3 camere74 m²Teren intravilan 21 ari front 50 metri zona Sărmaș toate utilitățile
Sarmas, Zalau, Salaj
126 000 €60 €/m²2.100 m²Apartament 2 camere etaj 3 finisat mobilat la cheie zona Banc Post
Pacii, Zalau, Salaj
43 000 €1229 €/m²2 camere35 m²Apartament 3 camere, 70 mp, etaj intermediar, finisat mobilat Bradet
Pacii, Zalau, Salaj
79 900 €1141 €/m²3 camere70 m²Apartament situat pe doua nivele mobilat utilat 120 mp zona Spitalului
Pacii, Zalau, Salaj
79 900 €666 €/m²3 camere120 m²Casă tip duplex 120 utili mobilată, utilată la 2 minute de Primărie
Zalau, Salaj
156 000 €1300 €/m²4 camere120 m²Spatii comerciale zona Spitalului Judetean-Spitalul vechi
Pacii, Zalau, Salaj
80 000 €1509 €/m²53 m²Apartament 2 camere etaj 3 bloc din caramida zona Lidl
Pacii, Zalau, Salaj
54 000 €1080 €/m²2 camere50 m²Apartament 3 camere 70 mp etaj 3 Dumbrava Nord Pret 73.000 Euro
Pacii, Zalau, Salaj
73 000 €1043 €/m²3 camere70 m²Reactualizat
Casă tip duplex 125mp utili mobilată la cheie cu garaj cartier Voroneț
Marasti, Cluj-Napoca, Cluj
350 000 €2800 €/m²4 camere125 m²Apartament 1 camera+living 33 mp etaj 5 zona Bradet
Pacii, Zalau, Salaj
36 000 €1091 €/m²1 cameră33 m²Teren intravilan 800 mp Grădina Poporului Preț 52.000 Euro
Pacii, Zalau, Salaj
52 000 €65 €/m²800 m²
Locații recomandate
- Apartamente de vânzare - Dambovita
- Apartamente de vânzare - Bistrita-Nasaud
- Apartamente de vânzare - Tulcea
- Apartamente de vânzare - Brasov
- Apartamente de vânzare - Braila
- Apartamente de vânzare - Arges
- Apartamente de vânzare - Arad
- Apartamente de vânzare - Bucuresti
- Apartamente de vânzare - Suceava
- Apartamente de vânzare - Sibiu
- Apartamente de vânzare - Neamt
- Apartamente de vânzare - Vaslui
- Apartamente de vânzare - Caras-Severin
- Apartamente de vânzare - Botosani
- Apartamente de vânzare - Cluj
- Apartamente de vânzare - Ialomita
- Apartamente de vânzare - Valcea
- Apartamente de vânzare - Prahova
- Apartamente de vânzare - Gorj
- Apartamente de vânzare - Giurgiu
- Apartamente de vânzare - Bacau
- Apartamente de vânzare - Alba
- Apartamente de vânzare - Harghita
- Apartamente de vânzare - Teleorman
- Apartamente de vânzare - Vrancea
- Apartamente de vânzare - Iasi
- Apartamente de vânzare - Satu Mare
- Apartamente de vânzare - Hunedoara
- Apartamente de vânzare - Buzau
- Apartamente de vânzare - Maramures
- Apartamente de vânzare - Ilfov
- Apartamente de vânzare - Constanta