Story of a Home

8 elemente ce definesc locuința Alexiei Eram din inima Bucureștiului – Story of a Home, sezon 3

Story of a Home e proiectul Storia.ro & A List Magazine în care prezentăm casele vedetelor din România. În primul episod din sezonul 3 am fost în vizită la Alexia Eram – vlogger, artist și fashion editor.

Fata Andreei Esca și-a cumpărat și amenajat recent propriul apartament în centrul Bucureștiului. De ce tocmai aici? Pentru că aici este aproape și de centrul universului ei: familia.

Am fost curioși ce-i definește căminul la 21 de ani, cum se simte acasă și cum o inspiră locul în care trăiește să lucreze la proiectele ei, rămânând conectată, în același timp, cu oamenii dragi care o vizitează. Urmează-ne ca să descoperi ce am aflat.

#1 Cuvinte cheie în amenajare: girlish, modern, retro

Alexia este fascinată de stilul retro-modern, pe care l-a adoptat în decorul interior, alături de nuanțe girlish, cum spune chiar ea. Girlish se reflectă în elemente de decor roz și glitter – de la o săgeată cu luminițe care semnalizează drumul către living, până la un mici accesori pe rafturile bibliotecii.

Casa Alexiei Eram

#2 Dormitorul viselor este al hainelor mele

Inițial, locuința era formată din 2 dormitoare și un living. Pasiunea pentru fashion avea și ea nevoie de un cămin primitor și luminos, așa că unul dintre dormitoare a fost amenajat special pentru găzduirea pieselor vestimentare și a accesorilor de fashion.

Dressing Alexia Eram

#3 Rozul ei din toate colțurile 

Rozul este culoarea preferată a Alexiei de când se știe. A fost și inspirația principală când a gândit armonia elementelor de decor și s-a potrivit la fix cu stilul retro integrat în amenajarea spațiului.

Decor Alexia Eram

#4 Frigiderul din living-room 

Fantezia unei terase spațioase și a unui dressing încăpător au determinat-o pe Alexia să aleagă compromisul unui living mai micuț, împărțit echilibrat cu zona de luat masa. La răscrucea dintre cele două încăperi se înalță elegant un frigider roz, poziționat strategic atât pentru servirea mesei la barul din bucătărie, cât și pentru servirea de răcoritoare pe canapeaua încăpătoare din living.  

Casa Alexia Eram

#5 Acasă e unde doarme Pablo

Sau acasă este locul unde Alexia nu suferă de insomnii în absența lui Pablo. Plușul din copilărie îi este companion de vise și visuri de când era mică și ne-a mărturisit că nu poate dormi fără el.

Jucarie Alexia Eram

#6 Ce biniște e la Alexia

Prietenii de la școală au fost printre primii musafiri de casă nouă. Aflați în centrul terasei din inima Bucureștiului și răsfirați pe canapeaua cu vedere spre exterior, invitații au dat verdictul: la Alexia este cozy, primitor, călduros. Într-un cuvânt: biniste.

#7 Copilăria cu voal de prințesă

Camera din copilăria Alexiei arăta fix ca acum: avea pereții albi și elemente de decor roz. Diferența era un voal de prințesă deasupra patului, iar constanta a rămas până astăzi culoarea roz.

Alexia Eram dormitor

#8 Musafirii și Pablo fac din casă, acasă 

Întrebată ce face din casă, acasă, Alexia ne-a mărturisit că oamenii și lucrurile care te definesc dau confort locuinței.

“Cred că în primul rând oamenii cu care o împarți. Și dacă nu o împarți, contează să te simți bine tu, în casa ta, să ai confort, lucruri care să te facă să te simți bine.”

Urmărește episodul Story of a Home – Acasă la Elexia Eram și spune-ne în comentarii pe Youtube: ai merge în vizită la Alexia? Ce ți-a atras atenția în mod deosebit?

Ultima editare: 08 septembrie 2021
Back to top button