Ghid imobiliar

Agent imobiliar de succes: 10 platforme online care îți pot genera clienți

Au apus zilele în care agenții imobiliari dădeau anunțuri la ziar, după care făceau turul casei și băteau palma cu un client. Astăzi, ai la dispoziție o mulțime de metode inovative prin care poți găsi clienți. Mai jos, sunt câteva dintre cele mai importante platforme online care îți pot genera clienți.

  • Facebook
  • Instagram
  • Google Ads
  • LinkedIn
  • Presă online
  • Google Sheets
  • YouTube
  • Blog
  • Newsletter
  • Platforme specializate în imobiliare

Facebook

Facebook-ul este cea mai populară platformă socială în rândul agenților imobiliari. Pe Facebook ai acces la aproximativ 10 milioane de utilizatori, doar în România.

Platforma include mai multe instrumente prin care poți găsi oameni în funcție de anumite caracteristici demografice, de cartierul în care locuiesc, de pasiuni etc. Publicitatea organică și plătită pe Facebook poate crește vizibilitatea agenției imobiliare, te poate ajuta să ai mai multe vizualizări ale ofertelor și să ai mai mulți clienți.

Pe Facebook poți folosi mai multe tool-uri pentru a genera noi clienți:

  • Facebook Marketplace – pentru listarea unor imobiliare. Permite vizualizarea rapidă, precum și contactarea agentului imobiliar;
  • Reclame adaptate – pentru a descoperi clienții perfecți pentru apartamentele sau casele pe care dorești să le vinzi;
  • Facebook Live – îți aduce expunere și crește interesul audienței prin tururi ale casei, vederi din dronă asupra casei/cartierului, sesiuni de întrebări și alte evenimente de interes din domeniu;
  • Facebook Poll – pentru a descoperi de ce tip de postări este interesată audiența ta, precum și pentru a afla alte informații utile în creionarea unei pagini cât mai utile pentru a-ți aduce noi clienți.

Instagram

În România există aproximativ 5 milioane de utilizatori de Instagram. Deși este un număr ceva mai mic decât al persoanelor care petrec timpul pe Facebook, platforma te poate ajuta să obții clienți, deoarece:

  • Aproximativ 60% dintre utilizatori vizitează platforma zilnic și petrec circa 50 de minute/zi folosind-o;
  • Este vizuală – poți prezenta proprietățile într-un mod creativ, care să atragă rapid atenția. Oamenii petrec timp pe Instagram, pentru a se bucura de imagini frumoase, deci nu te teme să pui în valoare atuurile locuințelor;
  • Include instrumente de promovare – poți folosi local targeting, prin care vei ajunge la clienții doriți de tine. De asemenea, vei putea utiliza reclame de tip carusel și hashtag-uri.

Cum te poți folosi de Instagram pentru a obține noi clienți? Mai jos, sunt câteva sfaturi:

  • Comunică rapid și include, pe lângă imagini, un mesaj scurt privind proprietățile și avantajele lor (locație, acces la magazine/parc, priveliște, etc.);
  • Postează videoclipuri scurte, de 10-15 secunde, spre a stârni interesul pentru proprietăți;
  • Folosește-te de opțiunea de stories pentru a oferi informații „din spatele scenei” asupra tururilor caselor;
  • Oferă informații utile despre achiziția unei locuințe. Concentrează-te asupra calității informației și mai puțin asupra numărului de urmăritori;
  • Fii la curent cu hashtag-urile care ar putea atrage atenția clienților potențiali.

Citește și: Sfaturi pentru comunicare eficienta cu potentialii clienti din domeniul imobiliar 

Google Ads

În prezent, 90% dintre cumpărători folosesc Google pentru a se documenta înainte de a cumpăra o casă sau un apartament. De asemenea, în ultimii ani, căutările referitoare la industria imobiliară au crescut cu peste 200%.

Pentru a face față competiției organice, te poți folosi de Google prin serviciul Google Ads. Acesta îți va permite să îți poziționezi reclama în primele rezultate de pe Google Search.

Prin această funcție vei putea targeta clienții cu anumite caracteristici demografice sau care locuiesc într-o anumită zonă.

Contează foarte mult și dispozitivul de pe care oamenii accesează anunțurile imobiliare. Astăzi, peste 85% dintre aceștia folosesc Google Search pe smartphone. De aceea, este important să îți optimizezi reclamele pentru mobil. Poți stabili un număr de telefon direct sub anunț, pentru ca utilizatorul să te poată contacta imediat.

Acordă atenție și textului anunțului imobiliar. Gândește-te de ce anume are nevoie publicul tău, pune-te în locul său, folosește cuvinte simple și fii convingător.

De asemenea, este recomandat să folosești cuvinte cheie specifice. Pentru a reduce cât mai mult riscurile, optează pentru cuvinte cheie precum „Apartament de 3 camere în cartierul Alexandru cel Bun din Iași”, „cei mai buni agenți imobiliari din Brașov” sau „casă de vacanță ieftină la Tulcea”.

LinkedIn

Multă lume nici nu ia în calcul platforma LinkedIn, însă reprezintă o opțiune bună pentru anumiți agenți imobiliari. Înainte de a vinde proprietăți, ai nevoie de contacte ale viitorilor clienți, iar LinkedIn reprezintă locul perfect pentru așa ceva. Mai jos sunt câteva avantaje ale folosirii LinkedIn în domeniul imobiliar:

  • 37% dintre utilizatorii de LinkedIn au vârsta cuprinsă între 30 și 49 de ani. Având în vedere acest interval, este destul de probabil ca aceste persoane să-și dorească o casă a lor;
  • Dacă ești activ pe LinkedIn, ești perceput ca un profesionist;
  • Te poți conecta cu alți agenți imobiliari, puteți face schimb de informații sau puteți chiar crea și participa la evenimente dedicate industriei.

Presă online

O altă modalitate prin care poți obține clienți pentru proprietăți este ca numele agenției sau al tău să apară în presă. Indiferent că este vorba despre un blog de amenajări de interior, un site de știri local sau o publicație cu știri din industrie, promovarea agenției imobiliare sau a ta, ca agent imobiliar, te ajută să vinzi mai ușor proprietăți.

Dacă dezvolți o relație bună cu jurnaliștii, aceștia îți vor cere părerea atunci când apare o schimbare pe piață, să faci retrospective de tip „cele mai bine vândute proprietăți în X”, „cele mai scumpe proprietăți din anul X” sau să ajuți cititorii cu sfaturi pentru a face o alegere bună.

Odată ce obții numele menționat în presă, poți promova aceste articole pe platformele de social media. Astfel, îți vei promova atât expertiza, cât și profesionalismul, din simplul motiv că numele tău sau al agenției a fost inclus pe un site/blog de renume.

Google Sheets

Platformele tabelare de tip Google Sheets sau Excel încă sunt folosite și îți pot fi de folos pentru a dobândi clienți. Mai jos, sunt câteva categorii de persoane pe care le poți introduce într-un astfel de tabel:

  • Alți agenți imobiliari din oraș – păstrează datele de contact ale acestora și discută cu ei. De exemplu, dacă tu ai proprietăți într-un anumit cartier în care ei nu au, îi poți ruga să te recomande celor care vin la ei, în schimbul unui comision, bineînțeles. Tu, la rândul tău, va trebui să faci același lucru pentru ei;
  • Oameni care lucrează pentru proprietari – meșterii, zugravii și alți lucrători pot deveni buni prieteni. Atunci când un proprietar dorește să își vândă casa, începe să o înfrumusețeze. Aici intervii tu și îi ajuți să obțină o ofertă bună;
  • „Conectori” – de exemplu, notează datele de contact ale celor care îți distribuie postările cu anunțuri pe Facebook. În funcție de situație, poți returna și tu gestul.

YouTube

YouTube este o altă platformă care te poate ajuta foarte mult pentru a te remarca și a ajunge direct la clienți. Pentru a avea succes, creează videoclipuri scurte de calitate ridicată, oferind imagini care să atragă atenția privitorilor. Mai jos, sunt trei tipuri de videoclipuri pe care le poți folosi:

  • Turul casei – este foarte căutat, mai ales dacă proprietatea este deosebită, are piscină, oferă priveliști spectaculoase etc.;
  • Videoclipul introductiv – în acest videoclip te prezinți și îi convingi pe privitori că ești persoana potrivită pentru a-i ajuta să își cumpere o locuință. Poți vorbi despre certificările deținute, istoricul de vânzări, misiunea agenției imobiliare etc.;
  • Videoclipul cu imagini din cartier – pentru foarte mulți clienți contează și cartierul în care își vor cumpăra o locuință. Poate că proprietatea este perfectă, însă, dacă spațiul înconjurător lasă de dorit, poate fi dificil să vinzi. Oferă informații relevante, precum atracțiile turistice din apropiere (dacă există), la ce distanță se află școlile, dacă sunt cluburi/cafenele/etc. în apropiere, în cât timp ajungi la un mijloc de transport în comun.

Blog

Blogul nu se demodează niciodată, cel puțin nu în viitorul apropiat. Companiile care au un blog primesc de trei ori mai mult trafic, spre deosebire de cele fără. În ciuda acestui lucru, doar 10-11% dintre agențiile imobiliare au un blog.

Totuși, dacă îți creezi un blog, te poți poziționa organic în primele locuri în căutările pe Google.  Astfel, vei ajunge mai ușor la publicul tău țintă.

Pentru a putea atrage clienții potențiali cu blogul, este important să iei în calcul câteva lucruri. De exemplu, dacă vinzi o proprietate în Cluj-Napoca, interesează-te ce implică viața în acest oraș și ce i-ar putea determina pe cumpărători să se mute aici. Vei avea trafic pe blog, deoarece, atunci când o persoană caută „Mutare în Cluj”, va ajunge pe blogul tău.

De asemenea, poți include pe blog anunțuri de vânzare, alături de fotografii pe măsură, precum și un ghid (în mai multe postări), prin care să ajuți cititorii să facă cea mai bună alegere.

Newsletter

Inundați de informațiile de pe social media, mulți au început să se orienteze spre folosirea newsletterelor. Menținerea unui newsletter săptămânal te ajută să îți promovezi articolele de pe blog și, în același timp, să obții clienți. Mai jos, sunt câteva sfaturi pentru a avea un newsletter imobiliar de calitate, la care oamenii vor dori să se aboneze:

  • Fii relevant – oferă informații utile, adaptate publicului tău;
  • Stabilește-ți obiective pe termen scurt și lung – pe lângă informare, un newsletter are drept scopuri și promovarea agenției imobiliare, generarea de trafic și vânzarea;
  • Include informații de calitate – newsletterul promovează proprietățile, însă trebuie să ofere și informații utile și relevante celor care sunt în căutarea unui apartament sau a unei case. Pune-te în locul cititorilor și întreabă-te dacă ție ți s-ar părea interesante informațiile din newsletter. Poți oferi informații despre redecorarea livingului, a băii etc., informații generale despre industrie, proprietăți spectaculoase, videouri educative. De asemenea, poți încuraja și abonarea la pagina agenției pe Facebook, Instagram sau LinkedIn.

Platforme specializate în imobiliare

Una dintre cele mai populare platforme imobiliare este Storia. Folosind instrumentele sale, poți interacționa rapid cu potențialii clienți fie prin mesaje, fie la telefon. Platforma are un raport cost/lead ridicat și cele mai multe anunțuri imobiliare.

Mai mult, Storia oferă persoanelor interesate posibilitatea de a desena pe hartă zona în care și-ar dori să locuiască, precum și peste 50 de filtre de căutare.

Un alt avantaj este numărul mare de vizitatori. Doar în 2021, platforma Storia a avut mai mult de 13 milioane de vizitatori, adică peste 65% din populația României. În plus, durata medie de tranzacționare prin Storia a scăzut cu 12% în 2021, față de 2020.

Găsirea clienților poate fi dificilă, mai ales dacă ești la început de drum. Totuși, ai la dispoziție o mulțime de unelte online, care te vor ajuta. Folosirea lor va simplifica drumul pe care îl au de făcut potențialii clienții, pentru a ajunge la tine. Succes!

Ultima editare: 08 iunie 2022
Back to top button