Design Interior

Plăci derivate din lemn. Cum amenajezi casa cu, MDF, PAL și mobilă din lemn

MDF-ul, PAL-ul și lemnul sunt trei materiale care pot fi folosite pentru mobilier, pardoseală, izolație și altele. Poate cea mai mare diferență dintre ele este prețul, care variază destul de mult, în ordinea PAL, MDF și lemn.

Prețul depinde de calitatea materialului folosit, de dificultatea sau ușurința de procurare, de cât de ușor poate fi transformat în mobilier, accesorii, etc. Mai jos vorbim mai pe larg despre caracteristicile fiecărui material, când poate fi utilizat, precum și despre câteva criterii de care să ții cont în alegerea materialului pentru mobilier.

●       Ce este MDF-ul și ce avantaje are

●       Utilizări ale MDF

●       Cum se întreține mobila din MDF

●       Ce este PAL-ul și ce avantaje are

●       Utilizări ale PAL-ului

●       Cum se întreține mobila din PAL

●       Mobila din lemn și avantajele sale

●       Cum se întreține mobila din lemn

●       Ce material să alegi

Ce este MDF-ul și ce avantaje are

Se spune că MDF-ul (medium density fiberboard) a fost descoperit din greșeală, atunci când William Mason dorea să obțină un panou izolator din resturile rămase din prelucrarea lemnului. Norocul a fost ca, în 1925, să creeze o placă nouă, căreia i-a pus numele de MDF. Aceasta a fost lăsată la presat, iar Mason a uitat de ea, timp în care, conform legendei, s-a dus să bea o cafea cu lapte. Orele au trecut repede, iar mașina de presat a continuat să funcționeze mult mai mult decât era necesar pentru o placă standard. Așa a apărut MDF-ul. O variantă mai puțin densă a MDF este PAL-ul (despre care vom vorbi ceva mai jos).

Plăcile de MDF sunt create prin presarea resturilor mărunte de lemn și se găsesc în grosimi de 8, 10, 12, 16, 18, 22, 28, 38 mm. După frezare, înfoliere și/sau vopsire, MDF-ul poate fi vândut cu 60-100 euro/mp. Mai jos sunt câteva avantaje ale MDF:

●       Este rezistent la umezeală;

●       Este potrivit pentru mobilierul de baie datorită rezistenței la umezeală și faptului că poate fi vopsit;

●       Nu are defecte interne, cum se poate întâmpla în cazul lemnului. De exemplu, acesta din urmă poate avea noduri sau crăpături;

●       Are densitatea cea mai mare dintre cele trei materiale, iar plăcile nu se deformează;

●       Proprietățile sale sunt distribuite uniform de-a lungul unei plăci;

●       Are o rezistență de până la 2 ori mai mare decât placa din PAL (placa aglomerată). Această rezistență este dată atât de folosirea unor rășini sintetice, cât și de lignină (agent de legare în interacțiune fibroasă);

●       Are un factor de umflare mult mai mic decât plăcile din PAL;

●       Are un nivel ridicat de termoizolare. De exemplu, izolarea cu plăci de MDF de 12 mm se aseamănă cu izolarea cu un perete de cărămizi de 150 mm sau cu folosirea betonului armat de 260 mm grosime;

●       Are un nivel ridicat de izolare acustică;

●       Absoarbe mai puțină vopsea, astfel că necesită mai puține resurse, dacă, să spunem, dorești să îți schimbi culoarea mobilei;

●       Poate fi folosit pentru realizarea unor elemente decorative în relief, un lucru imposibil pentru PAL;

●       Are proprietăți ecologice asemănătoare lemnului natural;

●       Are o emisie redusă de formaldehidă, prin comparație cu PAL-ul, deci poate fi folosit fără griji pentru mobila din bucătărie sau din camera copilului;

●       Este rezistent la germeni și ciuperci;

●       Este ignifug.

Cu toate acestea, nu foarte multă lume alege MDF, deoarece este destul de scump, prin comparație cu PAL-ul. Poate avea un preț de 5-10 ori mai mare. De asemenea, este predispus la crăpături și scindări și are o durată de viață mai mică decât lemnul natural.

Utilizări ale MDF

Mobila realizată din MDF începe să fie tot mai căutată, deoarece are proprietăți fizico-mecanice superioare celei din PAL sau din lemn natural. Plăcile din MDF sunt folosite pentru fronturi de uși sau sertare, în combinații clasice ori moderne.

MDF-ul este folosit și pentru blaturi de birou, pentru mese, în baie, bucătărie sau living, precum și pentru uși, tăblii de pat, dressing sau comode în dormitor. Produsul finit din MDF se evidențiază prin eleganță și lux. În general, este preferat mai ales pentru mobila colorată sau în spații cu o umiditate ridicată.

Cum se întreține mobila din MDF

Mobila realizată din MDF este ceva mai pretențioasă la curățare decât cea din PAL. Iată câteva sfaturi utile:

●       folosește soluții de curățare speciale;

●       deși este rezistent la umiditate, dacă se stropește cu apă, este indicat să ștergi mobila cât mai repede;

●       evită șervețelele dure și uscate, pot duce la deteriorarea MDF;

●       evită să tragi obiecte ascuțite pe suprafețele din MDF.

Pro Tip de curățare: În general, suprafața decorativă a plăcii de MDF poate fi curățată cu o lavetă moale, umezită cu apă călduță și săpun de vase ori de mâini. Dacă folosești alcool sau detergent pentru curățare, este bine să îl diluezi în proporție de 20:80, respectiv la 20 ml de alcool sau detergent să pui 80 ml de apă. Este important ca, după ștergere cu acest amestec, să cureți laveta și să mai ștergi o dată, cu ea curată. Acest lucru este esențial, deoarece soluția cu săpun sau detergent poate duce la formarea petelor pe suprafața de MDF. 

Ce este PAL-ul și ce avantaje are

PAL-ul (plăci aglomerate lipite) se obține prin presarea resturilor de lemn tocate, cu unul sau mai mulți adezivi. Este recomandată doar folosirea la interior, deoarece expunerea la soare sau apă duce la degradarea sa.

De regulă, se fabrică în dimensiunile standard europene, respectiv 2800 x 2070 mm. Grosimea cea mai folosită este de 18 mm, însă se găsește și de 6, 8, 10, 12, 16, 25, 28, 32 mm. Dacă dorești plăci de PAL de alte grosimi decât cele standard, va fi nevoie de o comandă de minimum un palet, respectiv 30 de plăci.

Mai jos sunt câteva dintre beneficiile folosirii PAL-ului pentru mobilier:

●       Are o suprafață mare gata finisată;

●       Este ieftin, prețul de pornire fiind de 25 lei/mp;

●       Este disponibil în foarte multe culori și nuanțe;

●       Se fabrică repede și se montează ușor;

●       Este mai ușor decât lemnul, deci poate fi mutat fără mare efort.

Totuși, există și câteva dezavantaje:

●       Prin expunerea la umiditate sau lumină naturală, se degradează mai repede decât lemnul;

●       Nu este potrivit pentru mobilierul de grădină, baie sau bucătărie;

●       Nu rezistă bine la șocurile fizice. Dacă este forțat, există un risc ridicat să se rupă. În general, plăcile de PAL mai groase au o rezistență mai mare.

Utilizări ale PAL-ului

Capacitatea mare de adaptare a PAL-ului îl face ideal pentru măsuțe de televizor, mese de cafea, biblioteci, dulapuri etc. De asemenea, poate fi folosit pentru lambriuri, uși, ramele ferestrelor, tavan sau podele.

 

În general, mobila din PAL are o durată de viață de cel puțin 2-3 ani, uneori, chiar și 5 ani, dacă nu este folosită intens.

Cum se întreține mobila din PAL

Mobila realizată din PAL se curăță cu soluții din comerț. Poți folosi atât soluții speciale pentru PAL, cât și alte produse de curățare. De exemplu, soluția pentru geamuri poate fi folosită cu succes pentru a îndepărta petele de grăsime de pe mobila din PAL.

Pentru lustruire, sunt necesare o soluție specială și o cârpă moale. Sunt de evitat soluțiile care conțin alcool, acizi, înălbitori sau substanțe abrazive.

Mobila din lemn și avantajele sale

Mobila din lemn este ideală pentru persoanele care adoră acest material sau preferă stilul clasic, în amenajarea locuintei. Aceasta poate fi cumpărată direct din magazin, „de serie” sau realizată la comandă. Mai jos sunt cele mai importante avantaje ale lemnului natural:

●       Este rezistent și durabil – mobilierul din lemn poate dura chiar și câteva decenii. Totuși, contează și lemnul ales; lemnul de stejar este mai puternic decât cel de cedru;

●       Are aspect estetic – frumusețea sa este evidentă, indiferent dacă alegi un model minimalist sau un dulap cu model în relief. Similar exemplului de mai sus, eleganța lemnului diferă în funcție de arborele din care provine. Astfel, deși stejarul roșu este mai rezistent decât cel alb, acesta din urmă este folosit mai frecvent, deoarece este mai elegant;

●       Poate fi personalizat – poți alege forma, finisajul și culoarea;

●       Are o valoare mai mare – de exemplu, fotoliile din lemn sunt mai scumpe decât cele realizate din MDF. De aceea, ele pot fi revândute la un preț mai bun.

 

Printre dezavantajele lemnului, se numără următoarele:

●       Nu suportă bine umiditatea – deși lemnul din stejar roșu poate rezista expunerii la umiditate, cele mai multe tipuri de lemn se deteriorează. În acest context, materialul poate fi protejat prin aplicarea unui finisaj impermeabil;

●       Se îndoaie/crapă ușor – în general, lemnul se extinde și se contractă, în funcție de schimbările de temperatură și de prezența umidității. Dacă expui mobila din lemn la variații de temperatură sau umiditate, poate începe să crape;

●       Există riscul de infestare cu dăunători ai lemnului;

●       Are un preț ridicat.

Cum se întreține mobila din lemn

Mobilierul din lemn trebuie șters regulat, cel puțin o dată sau de două ori pe săptămână. Poți folosi o cârpă înmuiată în apă cu săpun sau lanolină. Pentru părțile vopsite, poți utiliza un burete înmuiat într-un amestec de apă și oțet (8:2). Urmele de apă pot fi îndepărtate cu o lavetă din bumbac. Este de evitat folosirea de soluții standard pentru mobilă, deoarece conțin silicon și pot penetra fibra lemnului.

O cană fierbinte de cafea sau o lampă poate contribui la deteriorarea lemnului unei mese. Este recomandat să folosești față de masă, suporturi pentru pahare, iar pentru lampă, să folosești un suport din bambus.

 

Dacă ai variații de umiditate, este indicat să investești într-un umidificator/dezumidificator, pentru a păstra umiditatea din cameră între 30 și 50%.

Razele soarelui pot duce la degradarea, decolorarea și chiar crăparea lemnului. De aceea, sunt de evitat balansoarele din lemn pe balcon sau terasa. Totodată, este bine să montezi jaluzele, pentru a proteja mobilierul din lemn de acțiunea soarelui.

Pentru luciu, poți aplica un strat de ceară albă, apoi să lustruiești mobila cu ajutorul unei cârpe moi. Dacă există pete de grăsime, le poți îndepărta folosind o soluție pentru geamuri. Ai grijă, însă, deoarece alcoolul și amoniacul pot distruge luciul natural al lemnului.

Ce material să alegi

Alegerea materialului depinde atât de preferințe, cât și de cât timp ai la dispoziție pentru întreținerea mobilei. De exemplu, multă lume va alege PAL pentru cadrul unui dulap, deoarece rezistă bine la șuruburi și suportă vopseaua. De asemenea, dacă îți dorești rafturi, poți alege plăci de MDF, deoarece sunt mai accesibile. Mai jos sunt alte lucruri de care să ții cont atunci când alegi materialul pentru mobilier:

●       Cât de practic este – multă lume crede că cel mai important lucru este stilul sau culoarea mobilei, însă este bine să te gândești mai întâi la lucrurile practice. Ai nevoie de o piesă de mobilier care să-ți satisfacă nevoile și să suporte presiunea pe care o vei pune asupra sa. Ai copii? Ai animale de casă? Piesa de mobilier va fi așezată într-o zonă cu trafic, cum este livingul? Sau o vei așeza în dormitorul liber pe care l-ai lăsat pentru musafiri? Unde vei așeza mobila? Dacă se va afla aproape de fereastră, este nevoie de o jaluzea? Acești factori dictează alegerea materialului pentru piesele de mobilier;

●       Durabilitatea – este al doilea element ce trebuie luat în considerare, alături de aspectul practic. Odată ce ai stabilit cum vei folosi piesa de mobilier și unde o vei așeza, trebuie să te gândești dacă va suporta gradul de folosire la care va fi supusă. Dacă ai copii sau animale de companie, canapeaua și scaunele vor fi cele mai expuse. Pisicile sau cățeii pot zgâria masa ori dulapul. Dacă ai copii mici, vei avea de-a face cu degete lipicioase și lichide vărsate, deci trebuie să alegi un material care se curăță ușor;

●       Confort și stil – gradul de confort este și el important, mai ales dacă vorbim despre o piesă de mobilier folosită zilnic. Următorul pas este să alegi mobila în funcție de stilul încăperii. Dorești o piesă clasică, minimalistă, modernă?

●       Culoarea – deși multă lume alege nuanțe precum maro, negru sau alb, este posibil să mergi și pe variante colorate. Asigură-te, însă, că se integrează bine în decorul camerei. Dacă optezi pentru o nuanță neutră, poți amenaja mai ușor decorațiunile în jurul său. Culorile puternice atrag atenția imediat și necesită o completare prin nuanțe precum cremul, griul sau albul.

Alegerea materialului pentru mobilă depinde, într-un final, și de restul obiectelor din casă. O bibliotecă masivă, din lemn, nu își are locul într-o cameră în care patul este decorat modern, iar dulapul este realizat din PAL. Încearcă să armonizezi piesele de mobilier existente, să mergi pe același material și să nu folosești mai mult de două nuanțe. MDF-ul și PAL-ul sunt accesibile, mai rezistente la schimbările de temperatură, însă au o durată de viață mai scurtă. De cealaltă parte, mobila din lemn este elegantă, are o durată lungă de viață, însă este prețioasă și trebuie ștearsă de praf și curățată periodic. Așadar, alegerea potrivită depinde de gusturile și prioritățile tale.

Sursă foto: Unsplash

Ultima editare: 27 iulie 2021

Raluca Alexandra Cozmenco

De mai bine de un an scrie articole pentru unul dintre cele mai mari bloguri de design interior din România. Crede cu tărie că designul și atmosfera locurilor în care trăim și muncim ne influențează starea de spirit și o fascinează felul în care un spațiu își schimbă aerul numai prin repoziționarea unora dintre obiectele de decor deja existente.
Back to top button