Story of a Home: Pășește în casa din Otopeni a actorului Paul Ipate

17 mai 2022

Publicat de storia

Story of a Home: Pășește în casa din Otopeni a actorului Paul Ipate

Storia.ro te invită în casele celebrităților tale preferate, cu interviuri exclusive, fotografii și tururi de casă. În episodul de astăzi aflăm cum au decis Paul Ipate și soția lui că această casă este aleasa, chiar de la prima vizionare.

Amenajarea casei din Otopeni este realizată de soția lui Paul, în colaborare cu prietenii arhitecți și designeri de interior. Chiar și cele două pisici mai dirijează schimbări de amenajare.

Urmărește-ne până la final și află toată povestea.

Acasă, în comunitate 

Paul și partenera lui locuiesc în Otopeni de aproximativ 2 ani. Și-au dorit ca cei mici să meargă pe jos la școală și au ales zona în funcție de acest criteriu. Au descoperit o comunitate unită, pe care se pot baza. 

„Nouă ne plac comunitățile mici. Oamenii se știu între ei, sunt mult mai atenți, cu un spirit civic mai dezvoltat.”

Stil minimalist, accente scandinave 

Unii oameni simt că mai puțin înseamnă mai mult. Alții cred că este imposibil să ai puțin într-o casă plină de copii. Dar când a venit vorba de decorarea casei, Paul Ipate și soția lui sunt de părere că un design minimalist poate acomoda și joaca celor doi copii, Zora și Achim. 

Dovadă este interiorul minimalist cu accente scandinave, tonuri de gri, lemn și lumină naturală.

 1/7 Living - Canapeaua de întins la povești cu prietenii

„Eu mi-am dorit, ca atunci când intru în casă, să am sentimentul că merg în vacanță. De aceea și canapeau din living e atât de mare – vreau să te oblig să te întinzi dacă ești în vizită.”

Biniște în mansardă 

Există multe colțuri de binște în locuința lui Paul, dar niciunul nu este la fel de vibrant ca cel din mansardă, locul preferat al lui Paul și, poate, principalul motiv pentru care el și partenera lui s-au hotărât că își doresc casa de la prima vizionare. 

Mansarda e locul preferat de creație. Sursele de inspirație sunt la tot pasul. Confortul este asigurat de canapeaua și fotoliile din centru. Iar conexiunea cu natura este marcată de tapet și o superbă bibliotecă cu dressing din stejar, realizată de prietenul lui Paul. Pretutindeni predomină lumina și căldura. 

Tot mansarda devine și loc de repetiții pentru piesele de teatru și acomodează o colecție de vinyl-uri în devenire. Paul este pasionat de istoria muzicii și colecționează viniluri pe care vrea să le lase moștenire celor mici, alături de toate poveștile despre trupe, despre versiuni ale melodiilor și despre vremurile în care au apărut.

2/7 Living - Paul și pickup-ul lui de suflet

„Ăsta este un lucru-obiect care va avea valoare prin lucrurile pe care le voi povesti copiilor for a lifetime. Cât vor fi în casa asta și vor crește, am ce să le zic despre muzică.”

Cauți casă de vânzare în Otopeni? Ți-ar putea plăcea recomandarea Storia.ro.

3/7 ▸Casa single ultracentral Otopeni, 155.24mp, teren 280 mp foisor, parcare

Zora, Achim și luna

Cei doi copii stau în camere separate și și-au pus amprenta personală în amenajare, iar ceea ce îi aseamănă în gusturi este atracția pentru lună. Elementul se regăsește atât pe tapetul din camera Zorei, alături de Micul Prinț, cât și în camera lui Achim.

4/7  Camera Zorei - Luna și Micul Prinț 

Intimitatea și delimitarea spațiului personal au avut un cuvânt important de spus inclusiv în amenajarea băii copiilor, cu oglinzi și chiuvete individuale.   

5/7 Baia - Accente de culoare și sărutul lui Brâncuși

„Am făcut alegerea asta cu camerele separate, pentru că eu cred în nevoia de intimitate a unui om, indiferent cât de mic este.”

Gata, pe asta o luăm!

Înainte să se mute în această casă, Paul și partenera lui au stat în chirie tot în Otopeni. Dacă despre zonă erau hotărâți, experiența locuințelor anterioare i-a învățat că nu este ușoară, nici rapidă, căutarea casei ideale. Surpriza a făcut ca ei să fi știut din prima că acesta este casa în care vor să trăiască. 

„Nu știam cum să-i spun Cătălinei că o vreau pe asta, că doar și la șosete stai și te uiți mai mult. Și ea, în același timp, gândea același lucru.”

Vezi proprietăți similare de vânzare din Otopeni pe Storia.ro.

6/7 ▸Vila in Otopeni, mobilata si utilata

Recomandare pentru cei care caută casă în 2022

Paul Ipate îi provoacă pe cei care sunt în căutarea unei locuințe să vizualizeze cum ar vrea să arate casa lor, ce energie să transmită și cum să îi facă pe oameni să se simtă când sunt acasă. 

Paul și-a dorit o casă în care să se simtă ca într-o vacanță, tu cum îți imaginezi energia viitoarei tale case? Inspiră-te din cele peste 200.000 de anunțuri imobiliare pe pe Storia.ro

Dacă lumina și spațiul sunt criterii importante pentru tine, uite o recomandare de pe Storia.ro.

7/7 ▸ Duplex aproape Bucuresti Nord finisaje la cheie

Când stăpânii nu’s acasă, pisicile…

Reamenajează bucătăria, spală covoarele, mută plantele și își fac de cap. Este povestea plecării lui Paul în vacanță cu familia în Grecia și conversația telefonică cu vecinul care a venit în vizită. 

Nu am putea reda în scris cu același umor ce i s-a întâmplat lui Paul, așa că te invităm să-l urmărești în episodul Story of a Home - Acasă la Paul Ipate ❤️

Vrei să vezi și casele altor vedete? Cum este acasă la Alexia Eram? Știai că Dana Rogoz locuiește într-o casă restaurată, chiar în inima Bucureștiului? De ce sunt purceluși de jucărie acasă la Zarug? Cum a echilibrat Andra Udrea producția pentru podcast în studioul de acasă? Cum arată colțul faimei în casa lui Mihai și Elwirei Petre și cum este armonizată viziunea unui arhitect cu pasiunea pentru design și creativitatea Dianei Bart? Răspunsuri și inspirație în ▸ Story of Home | sezonul 3.  

Pentru sfaturi de design interior, psihologie, rețete delicioase de împărțit cu familia și prieteni, muzică pentru ambianță liniștită, sfaturi de îngrijire a plantelor, tehnici de organizare și, nu în ultimul rând, poezie pentru suflet, răsfoiește ▸ Cărticica de biniște - ghidul fericirii acasă.

Lasă aplicația Storia.ro să te conducă acasă. 

📲 ▸App Store

📲 ▸Google Play

Nu suntem încă prieteni? Ce mai așteptăm? Follow ▸ Facebook ​ ▸ InstagramTik TokLinkedIn

Ultima editare: 19 mai 2022

Dă share în social media