Ghid vânzareProfesioniști

Certificat de edificare a construcției: acte necesare

Construcția sau modificarea unei case reprezintă un proces complex, care implică nu doar eforturi fizice și financiare, ci și respectarea unui set de reguli și reglementări legale stricte. După ce construcția sau modificarea este finalizată, este necesar să se obțină o serie de documente esențiale pentru a confirma că aceasta respectă normele și cerințele de siguranță și calitate.

Printre aceste documente se numără certificatul de atestare a edificării construcției, esențial pentru intabularea proprietății, protejarea drepturilor de proprietate și asigurarea unui mediu construit sigur și durabil. Pentru înscrierea unei proprietăți în cartea funciară, legislația solicită obținerea unui certificat de atestare a edificării construcției, document care dovedește legalitatea și calitatea lucrărilor efectuate.

Află din acest articol ce reprezintă certificatul de atestare a edificării construcției, de ce acte ai nevoie pentru a-l obține și de unde îl poți solicita.

  • Ce este certificatul de atestare a edificării construcției
  • Acte necesare pentru obținerea certificatului de atestare a edificării construcției
  • Durata eliberării certificatului de edificare a construcției
  • Obținerea certificatului de edificare pentru construcții executate fără autorizație de construire
  • De ce este necesar certificatul de atestare a edificării construcției

Ce este certificatul de atestare a edificării construcției

Certificatul de atestare a edificării construcției este un document administrativ, care atestă că edificarea construcției s-a realizat conform autorizației de construire. Acesta se eliberează de către autoritatea locală emitentă a autorizației de construire, în speță, de către primăria sub incidența căreia se află respectiva clădire.

Scopul obținerii acestui certificat de edificare a construcției este înscrierea clădirii în cartea funciară. Prin intabularea unei clădiri, se stabilește dreptul de proprietate asupra construcției. Dacă o clădire nu este intabulată, aceasta nu deține întreaga documentație de proprietate și, prin urmare, nu se poate înstrăina.

Reglementări legale referitoare la certificatul de atestare a edificării construcției

Necesitatea existenței unui certificat de edificare este reglementată prin Legea nr. 150/2015, care completează și modifică Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996. Aceasta menționează că „Dreptul de proprietate asupra construcţiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare eliberat de autoritatea locală emitentă a autorizaţiei de construire”.

În plus, aceasta clarifică scopul certificatului, precizând că rolul acestuia este „să confirme că edificarea construcţiilor s-a efectuat conform autorizaţiei de construire şi că există proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, precum şi a celorlalte dispoziţii legale în materie şi a unei documentaţii cadastrale.”

Astfel, înainte de finalizarea procedurii cadastrale de intabulare, orice proprietar trebuie să intre în posesia unui certificat de atestare solicitat la primărie. Totodată, certificatul se solicită și în cazul extinderii sau modificării unei construcții. Pentru clădirile a căror recepție a fost efectuată înainte de anul 2016, atunci când certificatul de edificare a devenit obligatoriu, proprietarul poate solicita un document din care să rezulte negația necesității acestuia.

▶️ Dacă vrei să afli mai multe despre procedura de intabulare, în funcție de proprietatea pe care o deții și condițiile în care a fost aceasta construită, vezi care sunt situațiile în care ai nevoie de cadastru și intabulare.

Certificatul este necesar inclusiv pentru înregistrarea în cartea funciară a construcțiilor ridicate înainte de anul 2001, în situația în care acestea nu au beneficiat de o autorizație de construire. Astfel, pentru intabularea construcției fără autorizație, certificatul de atestare va fi emis în baza unei expertize tehnice cu privire la respectarea cerințelor fundamentale aplicabile referitoare la calitatea în construcții, după cum precizează Legea nr. 7/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995, privind calitatea în construcții și pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Acte necesare pentru obținerea certificatului de atestare a edificării construcției

În primă instanță, pentru solicitarea certificatului de atestare a edificării construcției, proprietarul trebuie să se asigure de existența procesului verbal eliberat la finalizarea lucrărilor și recepția construcției.

În plus, pentru solicitarea certificatului de la autoritatea locală, sunt necesare următoarele documente:

  • Cerere tip, solicitată de la primărie;
  • Copie după actul de identitate al solicitantului;
  • Copie după autorizația de construire;
  • Copie după planurile anexă la autorizația de construire, vizate spre neschimbare;
  • Copie după procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor;
  • Copie după extrasul de carte funciară, actualizat la zi;
  • Planul de situație efectuat de către o persoană autorizată OCPI-ANCPI;
  • Relevee post execuție întocmite de către o persoană autorizată OCPI-ANCPI;
  • Copie după actul de proprietate;
  • Împuternicire sau procură notarială, în cazul în care proprietarul este reprezentat de o altă persoană.

Aceste documente pot varia, în funcție de practicile curente ale autorității locale. Prin urmare, primăria poate confirma necesitatea documentelor enumerate și poate solicita, suplimentar, și alte acte. De asemenea, este important ca proprietarii să se asigure că toate documentele prezentate sunt corect întocmite și complete, pentru a evita întârzieri în procesul de obținere a certificatului.

▶️ Pentru a te asigura că intabularea locuinței va decurge fără probleme, este important să te informezi în prealabil cu privire la documentele și procedurile necesare. Dacă ești în căutarea unei case, consultă ofertele de case de pe Storia și alege locuința potrivită nevoilor tale.

Durata eliberării certificatului de edificare a construcției

Solicitarea pentru eliberarea certificatului de atestare a edificării construcției se depune la primăria care a emis autorizație de construire, cu toate documentele însoțitoare solicitate de autoritate. După depunerea solicitării, termenul de eliberare al certificatului este de 30 de zile, conform Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996.

Este important de menționat că durata de eliberare a certificatului poate varia în funcție de respectarea documentației necesare solicitate de emitent. Este important ca solicitantul să fie în contact regulat cu primăria și să furnizeze orice informații sau documente suplimentare solicitate în timp util, pentru a evita întârzierile în procesul de eliberare a certificatului.

Obținerea certificatului de edificare pentru construcții executate fără autorizație de construire

Pentru a obține un certificat de atestare a edificării pentru o locuință mai veche construită fără autorizație de construire, este necesar să se efectueze o expertiză tehnică care să certifice conformitatea cu standardele de calitate în construcții, însoțită de documentația cadastrală adecvată.

Desființarea unor pereți despărțitori este unul dintre exemplele comune de modificări efectuate fără autorizație, care pot intra în legalitate cu ajutorul unui certificat de atestare a edificării construcției. În general, astfel de modificări se efectuează în apartamente în situațiile în care proprietarul dorește o recompartimentare.

▶️ Dacă ești în căutarea unui apartament mai spațios, accesează oferta de apartamente Storia și alege dintr-o gamă variată de locuințe. În plus, pentru a rămâne la curent cu toate ofertele, instalează aplicația Storia pentru o navigare mai ușoară.

Extinderea cu un etaj mansardat, în cazul caselor, este un alt exemplu de modificare, alături de desființarea tâmplăriei sau executarea unor pereți nestructurali. Pentru toate aceste modificări efectuate fără autorizație, certificatul de edificare este un document necesar pentru a putea efectua alte acțiuni ulterioare, precum vânzarea proprietății.

Pentru mansardare, supraetajare sau consolidare autoritatea va solicita un certificat de urbanism, care va impune, în mod obligatoriu, efectuarea unei expertize tehnice. Există, totuși, o serie de modificări pe care proprietarul le poate efectua fără autorizație, precum compartimentarea utilizând materiale ușoare, de tipul rigipsului.

Acte necesare pentru obținerea certificatului de edificare pentru construcții fără autorizație de construire

În cazul în care construcția pentru care se solicită certificatul de atestare a edificării a fost construită fără autorizație, proprietarul poate să înainteze solicitarea cu următoarele documente:

  • Cerere tip;
  • Actul de identitate al proprietarului;
  • Actul de proprietate, copie conform cu originalul;
  • Extras de carte funciară;
  • Măsurători cadastrale de actualitate;
  • Memoriu tehnic întocmit de un arhitect;
  • Expertiză tehnică MLPAT, care atestă faptul că cerințele privind calitatea în construcții au fost respectate.

Lista de documente poate să difere în funcție de cerințele autorității locale, fapt pentru care este recomandabil să se contacteze autoritatea responsabilă pentru a obține informații precise și actualizate cu privire la documentația necesară în cazul solicitării certificatului pentru proprietăți construite fără autorizație de construire.

De ce este necesar certificatul de atestare a edificării construcției

Potrivit legii, obținerea unui certificat de atestare a edificării construcției este obligatorie. În plus, acesta contribuie la:

  • Respectarea normelor: Obținerea certificatului de edificare confirmă respectarea autorizației de construire în momentul construirii clădirii, garantând intrarea în legalitate a construcției;
  • Urbanism durabil: Certificatul de edificare susține protecția mediului și dezvoltarea urbană sustenabilă prin asigurarea respectării planurilor de urbanism și a principiilor de dezvoltare durabilă;
  • Respectarea normelor de siguranță și calitate: Verificarea documentației tehnice și a planurilor, în momentul eliberării certificatului, asigură respectarea normelor în procesul de construcție.
  • Facilitarea racordării la utilități: Certificatul de edificare poate fi necesar pentru racordarea la electricitate, apă sau canalizare.
  • Posibilitatea vânzării sau închirierii unei proprietăți: În cazul în care proprietarul dorește să vândă sau să închirieze un imobil, certificatul de atestare a edificării construcției este un document esențial pentru a demonstra legalitatea construcției.

Obținerea certificatului de atestare a edificării construcției este un pas esențial în procesul de legalizare a imobilelor, asigurând respectarea reglementărilor legale și de urbanism. Certificatul se eliberează de către primăria care a emis autorizația de construire sau sub incidența căreia se află respectiva clădire. Prin urmare, această autoritate poate confirma informațiile referitoare la documentele necesare pentru depunerea solicitării. Certificatul de atestare a edificării construcției nu doar că facilitează intrarea în legalitate, ci este și un mijloc prin care se asigură calitatea și siguranța construcțiilor, consolidând încrederea în tranzacțiile imobiliare.

Back to top button