Cum ai grijă de plantele tale pe durata iernii

08 decembrie 2020

Publicat de storia

Cum ai grijă de plantele tale pe durata iernii

În perioada rece din an, plantele de interior, care rămân în vegetație, au nevoie de atenție, iar de modul în care sunt îngrijite depinde evoluția lor. Pentru unele soiuri, perioada de iarnă nu este printre cele mai confortabile, în timp ce altele, aparent, nu au dificultăți de adaptare. Plantele de apartament beneficiază de microclimatul de interior, dar, chiar și așa, există câteva aspecte importante care trebuie luate în calcul și care pot reprezenta motive de stres pentru acestea. Lipsa condițiilor le poate afecta aspectul, calitatea frunzelor și înflorirea. 

Lumina, elementul esențial

Plantele au nevoie, în primul rând, de lumină, pentru că este esențială supraviețuirii lor. În perioada de iarnă, lumina este mai puțină, în mod natural. În cazul plantelor care stau la ferestrele îndreptate spre nord, și care se simt foarte bine în sezonul cald, lumina pe care o primesc iarna va fi insuficientă. Pentru acestea, există două soluții: prima este aceea de a muta planta într-o zonă mai luminoasă, în dreptul unei ferestre îndreptate spre sud, vest sau est. În cazul în care este vorba despre o plantă de interior care nu suportă să fie deranjată de la locul ei, există o a doua soluție. Este vorba despre surse de lumină artificială cu spectru complet. Acestea imită, în proporție de 99%, lumina solară. Expuse acestui tip de lumină, plantele se vor dezvolta normal și nu vor fi afectate de lipsa soarelui sau de zilele foarte scurte. 

plante de interior iarna

O altă soluție care poate funcționa este aceea de a roti periodic ghivecele, pentru ca toate frunzele să primească lumină. Nu omite faptul că frunzele trebuie curățate de praf, pentru ca plantele să absoarbă cât mai mult din lumina pe care o primesc. 

Modul în care îngrijești fiecare plantă depinde de caracteristicile acesteia. Unele se mulțumesc cu doar câteva ore de lumină pe zi, în timp ce altele au nevoie de 10-12 ore de lumină. 

Umiditatea din interior

Poate ai constatat că, în ciuda faptului că uzi corect plantele, în perioada rece din an, acestora nu le merge bine. Principala cauză ce duce la disconfort este umiditatea foarte scăzută, în interior, iarna. Sistemele de incalzire produc o accentuată uscare a aerului de interior, fapt care este deranjant și pentru oameni, și pentru plante.  

Plantele se simt bine într-un mediu cu umiditate relativă, care variază în jurul a 40-50%. Interesant este că aceasta reprezintă o valoare care oferă confort și oamenilor. Există soluții generale care pot păstra umiditatea din aer: vasele cu apă (care trebuie curățate și umplute periodic) sau un umidificator. 

verifica umiditatea la plante

Plantele pot fi așezate grupat, pentru că umiditatea relativă din zona lor va fi una mai mare, care le va oferi mediul de care au nevoie. 

Cea mai simplă soluție este următoarea: așază ghivecele în farfurii adânci, umplute cu pietre și apă. Vasul nu va sta în apă, dar în jurul plantei se va produce un mediu umed, convenabil pentru aceasta. Este important, ca măsură de prevenire a bolilor pentru plante, dar și pentru a avea o atmosferă sănătoasă în cameră, să cureți săptămânal aceste farfurii și pietrele. În caz contrar, ele vor fi mediul perfect pentru apariția mucegaiurilor și a ciupercilor dăunătoare. 

Apă cu măsură

Una dintre cauzele problemelor pe care le au plantele de apartament iarna este că primesc prea multă apă. Mai puțină lumină înseamnă un metabolism vegetal care merge cu viteză mică, iar asta înseamnă că au nevoie de mai puțină apă.  

Iarna, plantele nu trebuie udate dacă solul de la suprafața ghiveciului nu este uscat. Frunzele îngălbenite sunt un semn clar că trebuie reduse frecvența și cantitatea de apă. Este important ca partea de jos a ghiveciului să nu stea direct în apă, deoarece acest lucru poate duce la putrezirea rădăcinilor, ciuperci, mucegai sau alte probleme. Pietrișul pus în farfurie salvează planta de la cele mai multe dintre aceste probleme. 

Respectă un program de udare. O dată pe săptămână este suficient și, dacă planta arată bine, nu există niciun motiv să schimbi ritmul, cel puțin până la mijlocul lunii martie. În plus, este util să reduci cantitatea de apă la 50-70%, comparativ cu cea oferită plantei în perioada de vară.

lumina naturala pentru plante

Iarna, este util ca plantele care, de regulă, au nevoie de multă apă, să fie puse cu regularitate (o dată pe săptămână) sub duș. Udă planta până ce apa se scurge prin gaura de evacuare. Planta se pune pe farfurie și se verifică din nou peste 15-30 de minute, iar dacă există apă în farfurie, aceasta trebuie aruncată.

Cald, dar nu prea cald

Plantele de interior au nevoie de o temperatură constantă. Exploziile de aer cald sunt la fel de dăunătoare ca valul de aer rece. Multe sunt sensibile la aerul rece, dar nu suportă nici temperaturile oscilante (diferență mai mare de 10 grade între maxima și minima din interior) și nici pe cele foarte ridicate. 

Evitarea variațiilor de temperatură și menținerea plantelor departe de sursele directe de căldură sunt soluții care le vor face să se simtă bine. Aerisirea camerelor este foarte importantă, dar aceasta trebuie făcută indirect, în zilele foarte reci (se aerisește o cameră vecină, apoi aerul este lăsat să se uniformizeze) sau se deschide geamul la miezul zilei, când este mai cald. 

Temperatura de confort, pentru plantele de interior, coincide cu cea considerată optimă pentru oameni, adică undeva în intervalul 18-24 de grade ziua, cu o minimă care să nu scadă sub zece grade. 

Ia în calcul tipul plantelor

Plantele de apartament provin, de obicei, din regiunile tropicale. Sunt disponibile într-o mare varietate de culori, dimensiuni și forme, iar cerințele lor pot să fie specifice. De cele mai multe ori, plantele mari, mature, sunt perfect adaptate la microclimatul de interior, dar, cu toate acestea, metabolismul lor are variații, în principal ca urmare a zilelor scurte și a absenței luminii naturale. 

Ca regulă generală, posesorii de plante de apartament trebuie să știe că nevoile acestora se schimbă în funcție de lumina pe care o primesc. 

plante de apartament

Iarna le poți tunde, fără să le afectezi

În sezonul rece, este ideal să tunzi plantele de interior care au nevoie de acest tratament. Este perioada în care sunt cel mai puțin active, iar aceste tăieri pentru formare sau ajustare nu doar că nu le deranjează, ci le face bine. Din nou, acest lucru poate depinde de tipul de plantă. Suculentele nu au nevoie de tăieri, în timp ce altele (trandafirii pitici, floarea de ceară), da.

De regulă, plantele cu tulpină lemnoasă se pot tunde, iar cele cu frunze cărnoase, nu. Acestea din urmă trebuie curățate de frunzele uscate, eventual, aerate, prin îndepărtarea frunzelor în exces. 

Perioada rece din an este perfectă pentru a le transplanta în ghivece mai mari, astfel ca primăvara să le găsească pregătite și apte pentru a reveni la forma lor maximă, spre a produce lăstari, frunze noi și flori.  

Atenție la dăunători

În timpul lunilor de iarnă, căldura crescută și absența umidității și a luminii naturale sunt factori favorizanți pentru proliferarea dăunătorilor. Cel mai des apar acarienii, ciupercile și mucegaiurile. La primul semn, planta trebuie tratată cu insecticidele și fungicidele potrivite, pentru că evoluția acestor boli este rapidă. 

Să ai plante în casă este benefic, deoarece acestea pot ajuta oamenii să facă față mai bine la stres și chiar la tulburările sezoniere. Pentru ca plantele să ofere aceste avantaje, trebuie îngrijite și în perioada de iarnă. Deși timpul pe care plantele de interior îl consumă este mic, acestea oferă, în schimb, o grădină interioară care aduce bucurie. 

Sursa foto: Unsplash.com

Ultima editare: 08 decembrie 2020

Dă share în social media